Excrementele animalelor, aparent simple urme lăsate în iarbă sau pe poteci, ascund o mulțime de informații despre viețuitoarele care ne vizitează grădinile, parcurile sau pădurile. Prin forma, culoarea, mirosul și locul unde sunt depuse, putem afla ce specii trăiesc în apropiere — de la arici și vulpi până la bursuci, iepuri sau chiar urși. Acest ghid vă va ajuta să identificați diferitele tipuri de excremente, să înțelegeți comportamentele care le însoțesc și să descoperiți mici detalii ecologice fascinante — inclusiv despre ciupercile și insectele care se dezvoltă pe aceste resturi organice. Unde găsim cel mai adesea excrementele animalelor Majoritatea speciilor își lasă excrementele în locuri strategice: la marginile teritoriilor, pe stânci, buturugi sau lângă prada consumată (cum ar fi resturi de păsări). În aceste puncte proeminente, mirosul și poziția vizibilă servesc drept semne teritoriale pentru alți indivizi. Unele animale — cum sunt bursucii sau vulpile — își creează adevărate „toalete” colective, numite latrine, unde revin frecvent. Alteori, excrementele pot fi găsite chiar în mijlocul potecilor, în luminișuri sau pe câmpuri deschise. Cum se identifică excrementele de mamifere Spre deosebire de păsări, ale căror dejecții au, de obicei, același aspect albicios și pastos (un amestec de resturi solide și urină), excrementele mamiferelor pot varia considerabil. Forma, dimensiunea, textura și mirosul oferă indicii precise despre dieta și comportamentul fiecărei specii. Spre deosebire de păsări, ale căror dejecții au, de obicei, același aspect albicios și pastos. foto: pixabay Citește și: Cum să identifici vizuinile și găurile făcute de animale Bursucul european (Meles meles) Bursucii folosesc excrementele pentru a marca granițele teritoriului. Conform expertului Derek Crawley, de la Societatea de Mamifere, aceste granițe pot deveni câmpuri de bătălie olfactive, unde clanurile rivale concurează pentru supremație prin „războaie de caca”. Bursucii își sapă mici gropi — latrine — situate de obicei la o distanță de vizuină, pentru a-și păstra adăpostul curat. Totuși, dacă solul este prea dur sau stâncos, excrementele sunt lăsate la suprafață. De regulă, excrementele sunt închise la culoare (violet, negru sau brun), au un miros puternic, muscat și uleios și conțin semințe sau fructe de pădure. Consistența diferă în funcție de dietă: dacă bursucul a consumat mulți viermi, excrementele sunt mai moi și lipicioase. Iepurele de câmp (Lepus europaeus) Excrementele iepurelui sunt similare cu cele ale iepurelui domestic, dar mai mari, mai aplatizate și mai fibroase, datorită hranei bogate în plante. Au un miros discret, ușor dulceag, și se găsesc adesea în locurile unde iepurii sapă mici gropi pentru odihnă. De obicei, pot fi observate în interiorul câmpurilor, nu la margine. Ursul brun european (Ursus arctos arctos) Excrementele ursului brun variază foarte mult în funcție de anotimp și dietă. Deoarece urșii sunt omnivori, scaunele lor pot conține resturi de carne, fructe, insecte, iarbă sau chiar bucăți de faguri și larve de viespi, conform discoverwildlife. Urșii defecă în timp ce se deplasează, astfel că excrementele se împrăștie sub formă de dâre. Primăvara și vara, acestea pot include fragmente de frunze, furnici sau carne; toamna, dieta devine bogată în fructe de pădure, iar excrementele capătă o culoare violet închis, o textură de terci și un miros dulceag. Cercetătorul Alexander Kopatz, de la Institutul Norvegian de Cercetare a Naturii (NINA), analizează ADN-ul din aceste excremente pentru a urmări populațiile de urși din nordul Europei. Vulpea roșie (Vulpes vulpes) Culoarea și consistența excrementelor de vulpe se modifică odată cu sezonul și tipul de hrană. Iarna, când se hrănește cu rozătoare sau hoituri, excrementele sunt gri-cenușii sau negre, compacte și bogate în resturi de blană. Vara și toamna, când dieta include fructe și insecte, acestea pot fi roșiatice sau purpurii. Indiferent de anotimp, excrementele de vulpe au un miros persistent de mosc, datorat secrețiilor glandelor anale. Dr. Cristian Navarro Waggershauser, de la Universitatea din Aberdeen, precizează că diametrul (între 12 și 25 mm) este un indiciu sigur al speciei. Ariciul european (Erinaceus europaeus) Excrementele aricilor au între 1,5 și 5 cm lungime, sunt moi, cilindrice, uneori conice la un capăt, și au o culoare închisă – de la maro până la negru. Mirosul este ușor neplăcut, cu o notă uleioasă, asemănată cu uleiul de in. O trăsătură distinctivă este prezența fragmentele strălucitoare provenite din resturi de gândaci sau alte nevertebrate. Conform lui Fay Vass, de la British Hedgehog Preservation Society, acestea reprezintă o dovadă clară a dietei bogate în insecte a aricilor. Liliecii cu urechi lungi (Plecotus sp.) Excrementele liliecilor oferă indicii valoroase despre prezența acestor mamifere nocturne. Deși la prima vedere pot semăna între ele, identificarea exactă a speciei necesită uneori analiza ADN-ului. Claire Boothby, ofițer al proiectului Bats in Churches, subliniază importanța acestor descoperiri: „Liliacul gri cu urechi lungi este una dintre cele mai rare specii din Marea Britanie — cu doar aproximativ 1.000 de exemplare cunoscute. Fiecare nou adăpost identificat prin urmele de excremente este o descoperire semnificativă.” Vidra eurasiatică (Lutra lutra) Excrementele vidrei, cunoscute și sub numele de spraint, sunt ușor de recunoscut. Au de obicei o textură grunjoasă și o culoare neagră, conținând solzi de pește, resturi de crustacee, părți de raci, pene sau blană. Pe măsură ce se usucă, devin palide și friabile. Uneori, vidra nu lasă materii fecale, ci doar depuneri uleioase folosite pentru marcarea teritoriului. Mirosul acestor spraint-uri este inconfundabil — un amestec de muscă, pește și o notă dulceagă, asemănată de unii cercetători cu ceaiul de iasomie. Cel mai adesea, pot fi găsite pe movile de iarbă, pietre sau trunchiuri de-a lungul râurilor și lacurilor, locuri strategice pentru comunicarea olfactivă între indivizi.