Unde au dispărut toți crabii din sudul Malaeziei? Dezvoltarea urbană îi alungă pe „oamenii mării”

Unde au dispărut toți crabii din sudul Malaeziei? În apele strâmtorii Johor, comunitățile indigene se luptă să supraviețuiască pe măsură ce orașele din apropiere se extind, iar resursele de pește și crustacee se împuținează. Aween Bin Terawin se scufundă în mlaștina de mangrove pentru a ajunge la o capcană de crabi așezată pe fundul râului. După câteva clipe de suspans, ridică plasa deasupra apei și o inspectează. Goală.

După ce strânge capcana pliabilă în barca sa, își continuă drumul prin vasta zonă mlăștinoasă pentru a recupera cele 40 de capcane pe care le instalase dis-de-dimineață, fiecare marcată cu o sticlă plutitoare legată de o sfoară.

Dezvoltarea urbană îi alungă pe „oamenii mării”

Bin Terawin face parte din comunitatea Orang Seletar, una dintre comunitățile indigene maritime din Malaezia, care trăiesc de-a lungul coastei statului Johor, cel mai sudic din țară. În timp ce unele grupuri de „oamenii mării” încă locuiesc în sate de coastă din Johor, altele s-au stabilit și asimilat în comunități din Singapore.

Următoarele patru capcane ridicate de Bin Terawin sunt tot goale, până când găsește una cu un crab mic.

„Prea tânăr”, spune el.

Pescarii Orang Seletar au o înțelegere de a elibera capturile juvenile pentru a menține populațiile.

Unde au dispărut crabii din sudul Malaeziei?

În ciuda eforturilor lor pentru o pescuit sustenabil, principalele surse de trai ale acestor oameni dispar, în mare parte din cauza dezvoltărilor imobiliare de pe țărmurile unde pescuiesc și a schimbărilor apelor odată cu încălzirea climei. În acea zi, Bin Terawin a prins doar doi crabi – abia suficienți pentru a acoperi costul benzinei pentru barcă.

Pentru a face loc construcțiilor, țărmurile Malaeziei și Singapore-ului s-au extins prin lucrări de recuperare a terenurilor, în care cantități uriașe de nisip sunt deversate în mare.

„Recuperarea terenurilor înseamnă mai puține mangrove, iar peștii nu mai au unde să se ducă”, explică Tok Batin Salim Palon, liderul satului Sungai Temon, una dintre cele opt comunități Orang Seletar din Johor Bahru, cu o populație totală de aproximativ 2.000 de oameni.

Sungai Temon a fost deosebit de afectat de planurile de dezvoltare imobiliară. Deși localnicii și-au revendicat drepturile ancestrale printr-o luptă juridică de peste un deceniu, li s-a transmis că vor fi relocați în următorii ani.

Crabii nu mai au case din cauza imobiliarelor

Pescarii Orang Seletar spun că astfel de proiecte le afectează și capacitatea de a pescui, deoarece dragarea nisipului ridică nori uriași de mâl.

„Marea a devenit mai puțin adâncă, în loc să fie mai adâncă”, spune Bin Terawin. „Apa noastră s-a poluat, e ca o apă de cafea. Dacă vedem apa murdară, nu ieșim pe mare. N-are rost.”

În timp ce dezvoltarea a degradat habitatele de pești, alți pescari observă că furtunile s-au intensificat. Pierderea mangrovelor, care acționau ca un tampon natural, face ca aceste furtuni să fie periculoase.

„Uneori trebuie să tăiem plasa și să fugim în grabă la mal”, spune John Aine, pescar din satul Simpang Arang din apropiere. Aceasta are și un cost economic, întrucât plasele sunt scumpe.

În ciuda acestor greutăți, comunitățile maritime și descendenții lor ripostează împotriva amenințării la modul lor de viață.

Orang Laut din Singapore luptă pentru patrimoniul lor

În Singapore, unde majoritatea grupurilor Orang Laut s-au asimilat în comunități urbane, descendenții lor își revendică patrimoniul prin evenimente culturale și educație.

Firdaus Sani, ale cărui rude au trăit pe insula Pulau Semakau până în 1977, când au fost relocate pe continentul Singapore, este o figură-cheie în spatele „Hari Orang Pulau”, o zi de dansuri, ateliere culturale și discuții publice.

„Ziua Insularilor nu este doar o sărbătoare, e o formă de advocacy”, spune el. „Este un mod de a spune că suntem încă aici, nu am rămas în trecut. Că nu intenționăm să lăsăm cultura și moștenirea comunităților noastre să dispară.”

Obiectivul lui Sani este să păstreze patrimoniul cultural al comunității sale din Singapore și să sprijine alte popoare de coastă din Asia de sud-est care riscă să și-l piardă.

Oamenii din Johor nu mai au ce pescui

În Johor, comunitățile care depind încă de pescuit se adaptează la noua realitate. Tatăl lui Aween, Bowen Bin Terawin, are acum o mică fermă piscicolă care, spune el, oferă un randament mai bun decât metodele tradiționale de pescuit. Îi permite să continue să trăiască de pe urma mării.

Pentru Tok Batin, a cărui comunitate se confruntă cu relocarea, educația clasică devine o cale vitală pentru a pregăti tinerii pentru un viitor în care pescuitul s-ar putea să nu mai fie viabil.

„Tinerii de aici poate nu vor mai deveni pescari, așa că e bine să fie pregătiți”, afirmă el.

Pentru Bin Terawin, schimbările prin care trece comunitatea Orang Seletar sunt deja vizibile și el crede că vor urma altele și mai mari.

„Înainte, oamenii Seletar trăiau în sampane [bărci de lemn], dar acum trăim pe uscat”, spune el. „Acum putem citi și purtăm haine moderne. Dacă vrem să ne adaptăm pentru viitor”, adaugă el, „trebuie să ne schimbăm.”

Citește și: Pescuitul excesiv din Senegal a dus ecosistemul marin în colaps