Un pescar din Cehia a prins un somn uriaș! S-a luptat 50 de minute cu peștele gigantic să-l aducă la mal

|Andreea Nicole |

Pentru Jakub Vágner, un pescar profesionist în vârstă de 43 de ani, ziua părea să decurgă ca oricare alta. Cu sute de expediții la activ și propria emisiune TV – Fish Warrior – nimic nu-l mai putea lua prin surprindere… sau cel puțin așa credea.

Un somn uriaș, de 2,68 de metri lungime

În timp ce pescuia lângă o stâncă, ochii i-au zărit ceva plutind pe apă. La prima vedere, părea doar un buștean dus de curent. Dar, în clipa în care „bușteanul” a tresărit și s-a mișcat, Jakub a simțit fiorul unui moment rar: nu era lemn, ci un somn uriaș, scrie blick.ch. 

„Mi-am dat seama imediat că e unul dintre cei mai mari somni pe care i-am văzut vreodată în Europa. La început, timp de vreo 10 minute, nu a reacționat deloc. Apoi, brusc, s-a întors și a venit direct spre momeala mea”, a povestit ulterior pescarul pe pagina sa de Facebook, unde este urmărit de peste 400.000 de oameni.

Citește și: Scafandrii au intrat într-o peșteră din Bermuda și au descoperit o creatură segmentată care se ascundea în întuneric

„Îmi era greu chiar și să țin undița în mâini”

În momentul în care somnul a mușcat, a început o confruntare intensă. Peștele, lung de 2,68 metri și cu o forță impresionantă, punea la încercare atât echipamentul, cât și rezistența fizică a lui Vágner. „Îmi era greu chiar și să țin undița în mâini”, mărturisește acesta.

Minutele se scurgeau lent. Fiecare smucitură a peștelui îl aducea pe pescar mai aproape de epuizare. Totuși, instinctul de profesionist și adrenalina momentului l-au ținut în luptă timp de aproape 50 de minute, până când, cu ultimele puteri, a reușit să aducă gigantul la mal.

Citește și: Cel mai mare pește al oceanului: rechinii-balenă

„Unul dintre cei mai mari văzuți vreodată în Europa”

Când a văzut peștele întins pe uscat, Jakub a rămas fără cuvinte. „Nu știu dacă tremuram de frig, de stres sau din cauza adrenalinei, dar eram complet epuizat. Nu doar lungimea era incredibilă, ci și grosimea și masivitatea corpului său.

Somnul era atât de greu încât, în timp ce încerca să-l ridice, i-a alunecat de mai multe ori din mâini și era pe punctul de a se întoarce în apă. Cu un ultim efort, Vágner a reușit să-l imobilizeze, conștient că tocmai trăise una dintre cele mai memorabile capturi din cariera sa.

„Niciodată nu am fost atât de obosit. Respiram ca după un maraton și nu-mi venea să cred ce văd”, a încheiat el povestea, lăsând mii de fani uimiți și inspirați de această întâmplare spectaculoasă.

Distribuie articolul pe:

Cauți sau oferi servicii pentru animale? Aici găsești anunțuri dedicate adopțiilor, vânzării și cumpărării de animale, accesorii, hrană și servicii veterinare. Fie că ești în căutarea unui nou prieten blănos sau ai produse și servicii de oferit pentru iubitorii de animale, această secțiune este locul perfect pentru tine!