Noua culoare de pisică salmiak. Culorile pisicilor: mai mult decât frumusețe De-a lungul timpului, culorile și modelele blănii pisicilor au fascinat oamenii. Ele nu doar atrag privirile, ci au jucat un rol și în supraviețuirea acestor animale. În natură, anumite nuanțe pot oferi camuflaj, iar în gospodării, unele culori au fost asociate cu mituri sau superstiții. De exemplu, pisicile negre au fost cândva considerate misterioase, în timp ce cele portocalii sunt adesea percepute ca jucăușe și prietenoase. Povestea descoperirii pisicii salmiak din Finlanda În 2007, în Finlanda, iubitorii de animale au observat o pisică cu un model neobișnuit: părul era negru la rădăcină și devenea tot mai alb spre vârf. Acest aspect „sare și piper” era completat de un gât, piept, burtă și lăbuțe perfect albe. Fenomenul a atras atenția specialiștilor, iar ani mai târziu, geneticianul Heidi Anderson a început să studieze misterul. Cum arată o pisică salmiak Pisica salmiak poartă un „smoking” natural. Partea superioară a corpului este acoperită cu pete negre și gri, iar partea inferioară este complet albă. Ceea ce o face unică este faptul că fiecare fir de păr are o tranziție de culoare de la negru la alb, nu o culoare uniformă. De ce se numește „salmiak” Numele acestei pisici vine de la o gustare populară în Finlanda și în alte țări nordice – salmiakki, cunoscută și sub numele de „lemn dulce sărat” sau „salty liquorice”. Această bomboană are un aspect închis la culoare, aproape negru, cu tonuri gri și albe, asemănătoare modelului blănii pisicii. Denumirea a fost adoptată rapid de comunitatea iubitorilor de pisici, deoarece descrie perfect atât culorile, cât și proveniența descoperirii. Noua culoare de pisică salmiak: compararea cu alte culori rare Deși există multe culori spectaculoase la pisici – precum calico, seal point sau silver tabby – salmiak se deosebește prin faptul că nu este o simplă combinație de gene deja cunoscute. Este rezultatul unei modificări genetice rare și complet diferite. Secretul genetic al culorii salmiak În mod normal, pisicile pot fi doar în două culori de bază: negru și portocaliu. Restul variațiilor apar prin combinații sau printr-un proces numit „diluție”, controlat de anumite gene. Cercetările echipei conduse de Heidi Anderson au arătat însă că pisicilor salmiak le lipsește o porțiune importantă din ADN, aflată în apropierea genei KIT. Ce este gena KIT și cum acționează Gena KIT are un rol important în apariția petelor albe la multe specii, nu doar la pisici, ci și la cai, câini sau vite. Când această genă este modificată, zonele pigmentate și cele albe se distribuie diferit pe corp. În cazul pisicii salmiak, lipsa unei bucăți de ADN schimbă complet modul în care culoarea se dezvoltă pe fiecare fir de păr. Gene dominante și recesive – pe scurt Mutația salmiak este recesivă. Asta înseamnă că pisica trebuie să moștenească aceeași modificare genetică de la ambii părinți pentru a avea blana specială. Dacă primește mutația doar de la unul dintre părinți, aspectul nu va fi vizibil, dar pisica poate transmite trăsătura mai departe. De ce o mică „lipsă” în ADN schimbă atât de mult ADN-ul funcționează ca un plan de construcție al organismului. Dacă lipsește o „pagină” din acest plan, rezultatul final poate fi diferit – în acest caz, structura și pigmentarea firelor de păr se modifică. De aceea, o simplă absență a unei secvențe genetice poate crea o culoare complet nouă. Păstrarea mutației în rase pure Crescătorii care vor să păstreze această culoare rară se confruntă cu o provocare: fiind o mutație recesivă, sunt necesare împerecheri atent planificate între exemplare care poartă gena. Totuși, este important ca diversitatea genetică să fie menținută, pentru a evita problemele de sănătate asociate consangvinizării. Noua culoare de pisică salmiak: de ce este importantă descoperirea Pe lângă frumusețea evidentă, pisica salmiak oferă informații valoroase pentru genetica felinelor. Studiul acestei mutații ar putea ajuta la înțelegerea altor culori rare și chiar la conservarea unor trăsături în rasele de pisici domestice. Credit foto: Ari Kankainen; Animal Genetics