Acum aproximativ 252 de milioane de ani, planeta noastră a trecut printr-o transformare catastrofală, declanșată de o activitate vulcanică extrem de intensă și de durată, desfășurată în actuala regiune a Siberiei. Această erupție colosală a acoperit Pământul cu un strat gros de cenușă vulcanică, care a persistat timp de milioane de ani, provocând schimbări climatice severe și destabilizând ecosistemele globale. Extincția din perioada Permian-Triasică Consecințele au fost devastatoare: a avut loc cea mai mare extincție în masă din istoria planetei, cunoscută și sub denumirea de Extincția Permian-Triasică. Aproximativ 96% dintre speciile marine și 70% dintre vertebratele terestre au dispărut, lăsând în urmă o planetă aproape lipsită de viață complexă. Erupțiile au dat naștere unei vaste regiuni acoperite de roci vulcanice, cunoscută astăzi sub numele de „Capcanele Siberiene” (Siberian Traps). Potrivit geologului Michael Broadley de la Centrul pentru Cercetare Petrografică și Geochimică din Franța, „amploarea dispariției este atât de șocantă, încât cercetătorii s-au întrebat mult timp de ce aceste curgeri de bazalt au fost mult mai distructive decât alte erupții similare din istoria geologică”. Nu doar cantitatea de lavă a fost de vină, ci și compoziția chimică a litosferei afectate Un nou studiu oferă o explicație convingătoare: nu doar cantitatea de lavă a fost de vină, ci și compoziția chimică a litosferei afectate. În timpul acestor erupții, temperaturile globale au crescut brusc, iar stratul de ozon a fost grav deteriorat, expunând suprafața Pământului la radiații ultraviolete periculoase. Totuși, cercetătorii subliniază că gazele eliberate doar din curgerile de lavă nu ar fi fost suficiente pentru a provoca aceste schimbări climatice extreme. Litosfera Siberiei era bogată în halogeni, adică clor, brom și iod Explicația vine din adâncurile scoarței terestre: lava a topit și a antrenat în erupție roci din manta și litosferă, aducând la suprafață fragmente numite xenoliți. Cercetătorii au analizat două tipuri de astfel de roci: unele formate cu circa 360 de milioane de ani înainte de erupție, și altele formate după erupție, acum aproximativ 160 de milioane de ani. Studiile au arătat că înainte de erupții, litosfera Siberiei era bogată în halogeni – în special clor, brom și iod – elemente care sunt în mod obișnuit întâlnite în apa de mare, notează theconversation.com. Aceste substanțe chimice ar fi ajuns în litosferă prin intermediul zonelor de subducție, unde plăcile tectonice oceanice sunt împinse sub cele continentale, transportând astfel compușii marini în adâncul Pământului. Când lava a topit această porțiune a litosferei, halogenii au fost eliberați în atmosferă în cantități masive, contribuind la degradarea stratului de ozon și agravarea crizei climatice globale. Comparativ, rocile formate după erupție, la 160 de milioane de ani distanță, prezentau niveluri semnificativ reduse de halogeni, indicând că această regiune fusese deja epuizată chimic în urma evenimentului catastrofal.