Când ne gândim la prădători înfricoșători, imaginea clasică este a leului: ochi pătrunzători, mușchi sub tensiune și colți letali. Însă un nou studiu arată că, în realitate, frica animalelor de oameni depășește chiar și teama de cei mai redutabili prădători ai savanei. O descoperire contraintuitivă. Frica supremă este de… oameni Conform unei cercetări realizate în Parcul Național Kruger din Africa de Sud, 95% dintre speciile de mamifere observate au reacționat cu mai multă panică la sunete umane decât la cele ale leilor. Deși leii vânează în haită și sunt cei mai mari prădători tereștri sociali din lume, animalele din savană fug mai repede și mai des la auzul vocilor umane. „Frica de oameni este adânc înrădăcinată și omniprezentă,” explică ecologul Michael Clinchy de la Western University, Canada, conform Science Alert. „Nu este doar rezultatul vânătorii. Chiar și în zonele protejate, animalele nu se obișnuiesc cu prezența noastră.” Frica animalelor de oameni – Experimentul care a schimbat tot Cercetătorii, conduși de ecologista Liana Zanette, au instalat echipamente de înregistrare lângă adăpători frecventate de mamifere mari. Apoi, au redat diverse sunete: voci umane (în Tsonga, Sotho, engleză și afrikaans), zgomote de vânătoare (lătrat de câini, focuri de armă), sunete de comunicare între lei (nu răgete, ci mârâituri și mormăieli sociale). Rezultatul a fost categoric Aproape toate cele 19 specii studiate – inclusiv elefanți, rinoceri, zebre, girafe, hiene și leoparzi – au părăsit zona de două ori mai repede când au auzit voci de oameni decât când au auzit lei. Sunetul unei conversații umane – cel mai puternic semnal de pericol Ceea ce a surprins cel mai mult echipa de cercetători a fost reacția disproporționată la simplul sunet al unei conversații. Nu era vorba despre țipete, amenințări sau zgomote de luptă. Doar oamenii vorbind normal. Și totuși, pentru animalele sălbatice, asta a fost suficient pentru a declanșa o fugă imediată, de panică. „Este dovada clară că animalele ne percep ca pe cea mai mare amenințare din mediu,” spune Zanette. „Nu trebuie să tragem cu arma pentru a fi periculoși – simpla noastră prezență e suficientă.” Impactul fricii: mai mult decât un comportament instinctiv Această teamă persistentă nu este doar o reacție de moment. Studiile anterioare ale aceleași echipe au arătat că frica cronică afectează reproducerea și comportamentul social al animalelor, reducând pe termen lung dimensiunea populațiilor. Specii precum girafele sau rinocerii – deja amenințate de braconaj și pierderea habitatului – sunt forțate să evite zonele pe care altfel le-ar folosi pentru adăpare sau hrană. Iar costul energetic al evitării constante este uriaș. Citeste si articolul “De la Cotroceni la Casa Albă: ce animale de companie au avut președinții?” Frica animalelor de oameni – O frică cu două fețe: amenințare, dar și posibilă soluție Paradoxal, această frică instinctivă ar putea deveni un instrument de conservare. Cercetătorii testează acum ideea de a reda voci umane în zone unde animalele sunt expuse braconierilor, pentru a le ține departe de pericol. Este o strategie controversată, dar care ar putea oferi o protecție temporară unor specii critice, precum rinocerul alb sudic. Super-prădătorul care nu mai poate fi evitat În prezent, omul este “cea mai mortală” specie de pe planetă, cu un impact ecologic mai mare decât orice alt animal: defrișări, poluare, extincții și schimbări climatice. Dar acest studiu arată că impactul nostru merge dincolo de ce se poate măsura în cifre. Animalele ne simt, ne recunosc și fug din calea noastră, instinctiv. Dar leii, liliecii și restul? Deși oamenii au ajuns „super-prădători” prin efectele lor indirecte, există și alte animale faimoase pentru rolul lor în dinamica bolilor și fricii: Liliecii – sunt gazde naturale pentru virusuri precum rabia, Ebola și coronavirusuri, dar rareori manifestă simptome. Rozătoarele – pot răspândi hantavirusuri, leptospiroză și alte boli infecțioase. Carnivorele mari – precum leii sau leoparzii, deși temute, joacă un rol vital în menținerea echilibrului ecosistemelor. Șacalii și hienele – sunt oportuniști inteligenți, dar nu provoacă acea teamă primară pe care o generează omul. Studiul, publicat în Current Biology, nu doar confirmă poziția noastră în vârful lanțului trofic, ci și ne amintește de responsabilitatea care vine odată cu puterea. Suntem, în ochii naturii, prădătorul suprem. Citeste si articolul Saliva animalelor de companie: sănătoasă sau nu?