Pasărea dodo (Raphus cucullatus) este probabil cel mai cunoscut simbol al extincției cauzate de activitatea umană. Timp de secole, a fost înconjurată de mistere și mituri, fiind considerată ba o creatură legendară, ba o victimă nefericită a lăcomiei europenilor. Cu toate acestea, dodo a existat cu adevărat, a trăit pe insula Mauritius și a fost exterminată în mai puțin de un secol de la primul contact cu oamenii. Dispariția acestei specii continuă să fie o lecție ecologică fundamentală despre fragilitatea ecosistemelor și efectele dramatice ale intervenției umane. O pasăre aparte, adaptată unui ecosistem fără prădători Pasărea dodo era o specie endemică a insulei Mauritius, situată în Oceanul Indian, la est de Madagascar. Evoluția sa a avut loc într-un mediu lipsit de prădători naturali, fapt ce a determinat pierderea capacității de zbor. Deși adesea este înfățișată în mod caricatural ca fiind grasă, neîndemânatică și aproape ridicolă, această imagine este înșelătoare. Datele științifice actuale sugerează că pasărea dodo era, de fapt, bine adaptată mediului său. Avea între 60 și 75 de centimetri înălțime și o greutate variabilă între 10 și 20 de kilograme. Hrănindu-se cu fructe, semințe și alte resurse disponibile la sol, dodo nu avea niciun motiv să zboare sau să fugă. Această lipsă de teamă față de alte viețuitoare, inclusiv față de om, i-a fost însă fatală. Din punct de vedere taxonomic, pasărea dodo făcea parte din familia Columbidae, fiind o rudă îndepărtată a porumbeilor. Cele mai apropiate rude ale sale sunt porumbelul Nicobar, o specie care există încă în Asia de Sud-Est. O altă rudă apropiată este pasărea extinctă Rodrigues solitaire, care a trăit pe insula Rodrigues, același arhipelag. Dodo-ul a evoluat pe Mauritius timp de mii de ani, dezvoltându-se într-un ecosistem izolat și echilibrat, până la sosirea oamenilor. Contactul cu omul: începutul sfârșitului BazzaDaRambler, CC BY 2.0 <https://creativecommons.org/licenses/by/2.0>, via Wikimedia Commons Primul contact documentat între om și pasărea dodo a avut loc în anul 1598. Atunci, o expediție olandeză a ajuns pe insula Mauritius. Marinarii au găsit acolo o pasăre mare, incapabilă de zbor, docilă și ușor de prins. În lipsa unei surse constante de carne proaspătă pe mare, marinarii aveau nevoie de alternative rapide și ușor de procurat. Dodo-ul a devenit astfel o resursă de hrană convenabilă pentru echipajele vaselor europene care tranzitau zona. Se spune că un singur exemplar putea hrăni doi marinari. Cu toate acestea, vânătoarea nu a fost singura cauză a declinului. Odată cu oamenii au fost introduse și specii invazive precum porcii, câinii, pisicile, șobolanii și maimuțele. Aceste animale, nefiind parte din ecosistemul originar al insulei, au avut un impact devastator. Ouăle de dodo, depuse direct pe sol și în număr foarte mic — probabil unul pe sezon — erau o pradă ușoară pentru prădători. În același timp, animalele aduse de oameni au început să concureze cu dodo pentru hrană, accelerând colapsul populației. Pe lângă vânătoare și competiția biologică, habitatul natural al păsării dodo a fost rapid distrus prin defrișări masive. Pădurile tropicale din Mauritius, care până atunci adăposteau o biodiversitate unică, au fost înlocuite cu terenuri agricole, plantații și așezări umane. Pasărea Dodo – Dispariția: un sfârșit lent și ignorat Ultimul raport credibil despre existența păsării dodo datează din anul 1662, când un marinar olandez a consemnat observarea unor păsări asemănătoare pe o insuliță din apropierea coastei Mauritiusului. Deși alte relatări ulterioare au menționat păsări „dodo”, se consideră că multe dintre acestea făceau, de fapt, referire la o altă specie — pasărea red rail, acum și ea dispărută. Majoritatea specialiștilor sunt de acord că pasărea dodo a dispărut definitiv până în anul 1681, la mai puțin de un secol după ce fusese descoperită. Extincția nu a fost observată sau documentată oficial la acel moment, iar mulți oameni de știință din secolele următoare au considerat dodo-ul un mit. Abia în secolul al XIX-lea, când au fost descoperite primele rămășițe fosile, a fost confirmată existența sa reală. Ce știm astăzi despre pasărea dodo În prezent, cunoștințele despre pasărea dodo provin în principal din documente istorice, desene vechi, scrisori de călătorie și un număr mic de resturi fosilizate. Cel mai complet exemplar este un schelet aproape întreg descoperit în 1904 într-o peșteră din Mauritius. Alte fragmente, cum ar fi un craniu și un picior uscat, se află în colecția Universității Oxford. De asemenea, numeroase oase au fost recuperate din mlaștina Mare aux Songes, una dintre cele mai importante surse de fosile de dodo descoperite până acum. Cercetătorii cred că păsările au murit acolo în urma unei secete severe. Studii recente de ADN au confirmat legătura genetică dintre dodo și porumbeii insulari. Analizele morfologice au demonstrat că, deși avea o conformație robustă și nu putea zbura, dodo-ul era o pasăre agilă, bine adaptată mediului său. Comportamentul său, metabolismul și sezonalitatea creșterii în greutate indică o adaptare complexă la ciclurile naturale ale insulei. Lecția dodo-ului: o specie reală, o dispariție ireversibilă Christie’s, LotFinder: entry 5224172, Public domain, via Wikimedia Commons Pasărea dodo a devenit în timp un simbol cultural al extincției, fiind prezentă în cărți, desene animate, filme și chiar pe stema statului Mauritius. Mai mult decât o simplă curiozitate istorică, dodo-ul este astăzi o figură emblematică în campaniile ecologice și de conservare a biodiversității. A fost prima specie a cărei dispariție a fost recunoscută ca fiind direct legată de activitatea umană. Dispariția păsării dodo ar trebui să ne servească drept avertisment. Ea ne arată cât de fragil poate fi echilibrul dintre om și natură și cât de rapid se pot pierde specii unice atunci când intervenim fără discernământ într-un ecosistem. Lecția dodo-ului este dureroasă, dar necesară, într-o epocă în care sute de alte specii se află în pragul dispariției.