Marmotele alpine din România vor fi vânate. Care este motivul aberant? Deși populația lor a ajuns la un nivel critic, cu mai puțin de 500 de exemplare rămase, autoritățile au decis să le includă pe lista speciilor vânabile. Anul acesta, Ministerul Mediului a propus o cotă de recoltă de 15 exemplare, de trei ori mai mare decât anul trecut. Specia, dispărută complet din Carpați la finalul secolului al XIX-lea, a fost reintrodusă cu eforturi mari în anii ’70, în zonele înalte din Munții Rodnei, Făgăraș și Retezat. Marmotele alpine din România, în scădere Chiar și așa, populația nu a reușit să se refacă semnificativ, iar în ultimii șase ani cifrele oficiale indică o scădere constantă. În prezent, în România trăiesc doar 468 de marmote, potrivit datelor Ministerului Mediului. Cu toate acestea, vânătoarea lor a devenit o practică permisă. Cei mai interesați par a fi străinii dispuși să plătească între 300 și 600 de euro pentru un trofeu rar. „Cu preponderență avem vânători străini care fac cerere și participă la vânătoarele. Apar exemplare debilitate, bolnave care trebuie extrase pentru sănătatea coloniei. Costurile pentru un vânător care ar dori să vină la o vânătoare de marmot se situază undeva între 300 și 600 de euro”, explică reprezentanții Direcției Silvice Argeș. Marmotele alpine din România vor fi vânate… spre binele lor? Motivul invocat de autorități pentru această decizie este acela că ar exista exemplare bolnave, care trebuie eliminate pentru a proteja colonia. Totuși, specialiștii atrag atenția că identificarea acestor animale este un criteriu extrem de subiectiv și riscant, mai ales în contextul unor partide de vânătoare în care scopul principal este obținerea unui trofeu. Organizațiile pentru protecția faunei consideră nejustificată această decizie, mai ales în contextul unei populații reduse și fragile. „Având în vedere că nu vorbim despre niște densități mari, riscul ca o posibilă boală să se propage practic în populația de marmote este destul de scăzut”, avertizează acestea. În Europa, marmotele sunt considerate în general o atracție cinegetică în țări precum Austria și Elveția, unde sunt vânate pentru trofeu. În trecut, ele erau capturate pentru blană, carne sau grăsime. Cu toate acestea, în ecosistemele alpine, această specie joacă un rol benefic pentru vegetație și biodiversitate: „Această specie nu este dăunătoare pentru mediul și pentru vegetație, chiar benefică”, susțin specialiștii. Citește și: Schimbarile climatice creeaza super-marmote