Mirosul Pentru orice caine, mirosul este un punct de plecare al unei caracterizari. Oamenii isi aleg caini de paza care, spun ei, trebuie sa fie simtitori. Cele cinci simturi sunt deosebit de importante pentru modul in care un caine percepe lumea din jurul lui, iar mirosul este unul dintre ele, reprezentand un fel de dar pe care natura l-a facut acestor animale, un dar unic si nemaipomenit, capabil sa deschida posesorului sau noi orizonturi, necunoscute celor care nu au fost tot atat de norocosi. Un caine se bazeaza pe simtul olfactiv pentru a evalua mediul inconjurator; nasul le stie pe toate, simte unde se afla prada, stie ce teritoriu a incalcat si mai ales ajuta cu o precizie maxima la identificarea progeniturilor. Este un aparat atat de precis, foarte bine reglat, incat niciodata nu da gres. In plimbarile lui, un caine adulmeca tot ce ii iese in cale, nimic nu trece neinvestigat; el va sti intotdeauna ca, undeva, exact dupa tufisul pe langa care tocmai ati trecut se afla pitulat un iepure, ca o veverita a facut un salt prin aer chiar pe deasupra capetelor voastre (lucru de care tu, proprietarule, habar nu ai!) si mai ales, ca in ultima ora vreo 12 alti caini au ridicat piciorul la tufisul de langa care tu te incapatanezi acum sa-l iei mai departe. Fosele nazale ale cainilor sunt prevazute cu receptori olfactivi deosebit de importanti, care transmit semnale scoartei cerebrale, aici ele transformandu-se in informatie si evaluare a mediul inconjurator. Ca si in cazul pisicilor, cainii prezinta la randul lor un organ olfactiv special, situat in regiunea palatala, numit organul vomeronazal. Acesta ajuta la identificarea mesajelor asociate semnalelor sexuale. Din punct de vedere al simtului olfactiv, cainii ne pot da noua de departe lectii de dresaj. Nu numai ca simt imediat orice iz purtat prin aer, dar totodata pot identifica separat fiecare component al acestuia. Se spune ca un caine care se plimba printr-o brutarie nu simte neaparat mirosul de paine, ca produs finit, asa cum ne apare noua la masa de pranz sau la micul dejun. Un caine simte mai repede mirosul separat al fiecarui ingredient in parte: faina, ouale, untul etc. Abilitatea olfactiva difera de la rasa la rasa, in functie de lungimea botului, si implicit a pasajelor nazale (ca sa facem o comparatie, ganditi-va la lungimea botului unui Ciobanesc german si la cea a unui Pug). Insa, indiferent de rasa, simtul olfactiv al oricarui caine este de 1000 de ori mai dezvoltat decat al oamenilor. Natura a facut in asa fel incat zona cerebrala responsabila de simtul olfactiv sa fie mult mai mare ca dimensiuni la caine comparativ cu omul, iar membrana mucoasa nazala a cainilor contine de 40 de ori mai multe celule olfactive decat cea umana. Profitand de aceste calitati ale patrupedelor, oamenii s-au gandit sa le exploateze cumva in folosul lor. In felul acesta au aparut cainii politisti sau cainii de vanatoare, de salvare, si se pare ca mai nou vom avea si caini medici, deoarece in ultima vreme au existat marturii cum ca prietenii nostri canini au adulmecat oameni suferinzi de diferite forme ale cancerului: de piele, de vezica, de san. Ce stie nasul: ca are de-a face cu un criminal care a ingropat in apropiere un cadavru; ca a intalnit un copil pierdut; ca stapanul sau sufera de Alzheimer sau de cancer; ca prietenul stapanei sale se drogheaza; ca in cladirea X se afla pusa o bomba; ca vecinul planteaza canabis in curtea din spate; Gustul Ceea ce oamenii numesc papile gustative sunt de fapt mici aglomerari de celule localizate pe suprafata limbii, si in numar destul de restrans in zona palatului dur si a gurii. Atunci cand hrana este dizolvata in saliva, receptorii gustativi trimit mesaje catre creier prin intermediul nervilor linguali si glosofaringieni. Ca si in cazul oamenilor, cainii simt gusturi precum dulce, acrisor si sarat. Substantele acrisoare sunt resimtite pe intreaga suprafata a limbii, pe cand cele sarate si dulci numai pe 2/3 din partea anterioara a limbii. Vazul Un ochi atent si vigilent serveste calitatilor de pradator ale oricarui caine. Pentru aceasta, ochii cainilor nu sunt asezati lateral ci frontal, ajutand vizibilitatea in profunzime atunci cand vaneaza. In orice caz, capacitatea de focalizare a obiectelor aflate la distante diferite, precum si vederea in profunzime sunt mult mai slab dezvoltate la caine, decat la om. Campul vizual al unui caine formeaza un arc de 240 grade (spre deosebire de pisici, 200 grade si oameni, 180 grade), favorizand in acest fel vederea periferica si o scanare rapida a orizontului. Capacitatea campului vizual difera in functie de rasa careia apartine un caine. De exemplu, cainii din rasa Shih Tzu au ochii asezati mai departat decat in cazul altor rase, deci este posibil ca vederea lor periferica sa fie mai buna. Retina unui caine are capacitatea de a capta imaginea obiectelor in miscare. Pentru un caine, imaginile care se succed pe ecranul televizorului sunt percepute secvential, pe cand oamenii le vad ca imagini fluide. Pe de alta parte, cainii nu pot distinge forma obiectelor si imaginile in detaliu; asta inseamna ca un caine percepe un obiect de la o distanta de aproximativ 6 m, pe cand un om percepe acelasi obiect de la o distanta de aproximativ 20 m. Acest aspect nu trebuie privit ca un capat de lume pentru ca, pana la urma, nu s-a pomenit caine care sa fie nevoit sa treaca ata prin urechile acului sau sa priveasca la tabla din ultima banca. Exista unele persoane despre care se spune ca vad lumea in roz, altele ca prea vad totul in negru, iar unii dintre noi chiar vad rosu in fata ochilor atunci cand sunt furiosi. Oare asa se intampla si cu cainii nostri? Cainii au mai putini fotoreceptori conici, celule specializate pentru definirea culorilor si a detaliilor la lumina naturala. In consecinta, ei nu pot distinge culorea verde si rosu, lumea lor fiind colorata in galben, gri si albastru. Nu acelasi lucru se intampla si pe timpul noptii; bastonasele au proprietatea de a sesiza cantitati de lumina din ce in ce mai scazute si permit orientarea in intuneric. La aceasta contribuie si acel tesut intalnit si in cazul pisicilor, numit tapetum lucidum; prin el lumina zilei este asimilata in cantitati mari si este reflectata inapoi catre retina, oferindu-i animalului posibilitatea unei vederi excelente. Acest tesut atat de folositor animalelor, da proprietarilor lor mari batai de cap atunci cand vor sa obtina fotografii de calitate cu petul lor, dand nastere asa numitului efect de ochi rosii. Auzul Zgomotele sunt percepute de catre caini sub forma unor valuri de sunet, care sunt captate de catre ureche si scanate pe principiul sonarelor. Aceste sunete sunt transmise prin conductul auditiv catre timpan, unde se transforma in vibratii, sunt amplificate si transmise mai departe catre urechea interna. De aici ajung la perilimfa, apoi endolimfa si in final la celulele receptoare care le transmit unor neuroni specializati. Acestia formeaza nervul auditiv sau acustic. Informatia este transformata in influx nervos si prin nervul auditiv ajunge in lobul temporal, unde se creeaza senzatia de auz. Simtul auditiv al unui caine poate fi perturbat din cauza unor probleme de sanatate variate. Acestea pot include: malformatii genetice, imbatranire, infectii ale urechii interne sau externe, expunere la diferite substante toxice sau administrarea gresita a unor medicamente. Un caine fericit este un caine sanatos, asa ca nu lasa netratata o infectie auriculara ce pare superficiala, nu administra animalului medicamente fara a cere parerea unui veterinar si nu expune animalul la sunete puternice. Ori de cate ori ai ipresia ca pet-ul tau isi pierde simtul auditiv, mergi la un consult veterinar. Simtul tactil Sistemul nervos central aduna informatie despre mediul inconjurator in care traieste un caine prin intermediul unor terminatii nervoase situate la nivelul epidermei. Senzatiile care rezulta sunt atingerea, presiunea, durerea, caldura si frigul. Mustatile sunt fire de par insarcinate cu simtul tactil, cu o textura diferita de restul blanii, situate de obicei in jurul botului si al ochilor. Radacinile lor sunt inconjurate de sinusuri ce contin numeroase terminatii nervoase. Cand varfurile mustatilor sunt atinse, terminatiile nervoase sunt stimulate si transmit mesaje scoartei cerebrale. Ca si in cazul oamenilor, cainii se bazeaza pe simturile lor pentru a aduna informatii despre lumea in care traiesc. Dar totodata, si ei si noi traim in lumi diferite, din cauza ca percepem lumea in mod diferit datorita deosebirilor dintre aceste simturi. Totusi am reusit sa acceptam faptul ca suntem diferiti, am invatat sa respectam individualitatea si unicitatea acestor animale, am invatat sa le iubim si sa ni le apropiem. Am format in acest mod una dintre cele mai frumoase simbioze om animal. Liliana Tudoroiu Articol din revista Dog Magazin