131 de pisici sălbatice, îndepărtate de pe insulele izolate ale Japoniei. Apoi s-a întâmplat ceva excepțional

131 de pisici sălbatice, îndepărtate de pe insulele izolate ale Japoniei. Apoi s-a întâmplat ceva excepțional. De când au fost prinse și îndepărtate de pe insulele Ogasawara din Japonia, o specie nativă a reușit o revenire spectaculoasă de la limita extincției.

Porumbelul de pădure japonez (Columba janthina nitens), care trăiește exclusiv pe insulele îndepărtate Ogasawara, a înregistrat o recuperare incredibilă față de începutul anilor 2000, când numărul exemplarelor scăzuse la mai puțin de 80 de indivizi.

131 de pisici sălbatice, îndepărtate de pe Ogasawara

Punctul de cotitură a venit odată cu îndepărtarea pisicilor sălbatice, introduse pe insule și devenite prădători ai porumbeilor japonezi. Populația a revenit spectaculos în doar trei ani – o recuperare neobișnuit de rapidă, care a atras atenția cercetătorilor de la Universitatea Kyoto.

Majoritatea speciilor reduse la o populație atât de mică suferă de consangvinizare, acumulând mutații genetice dăunătoare care le îngreunează revenirea, chiar și cu măsuri de conservare intensive, explică Daichi Tsujimoto, autor principal al unui nou studiu publicat în Communications Biology. Însă acest porumbel a sfidat șansele.

„Revenirea excepțională a acestui porumbel ne-a determinat să investigăm cauzele genetice ale rezilienței sale, în speranța de a descoperi ce face ca unele specii pe cale de dispariție să fie mai capabile de recuperare decât altele.”

Povestea porumbelului de pădure japonez

Porumbelul japonez este o pasăre de talie medie, de aproximativ 40 cm lungime. Are capul roșiatic, în contrast cu corpul gri-maro. Preferă pădurile mature și este diferit din punct de vedere genetic și ecologic de porumbelul japonez (Columba janthina), o subspecie răspândită pe insulele din apropierea Japoniei continentale și a peninsulei coreene.

Odată răspândită în sute de exemplare, populația porumbelului japonez a scăzut dramatic spre sfârșitul secolului XX, din cauza distrugerii pădurilor și a prădării de către pisicile sălbatice introduse pe insule. În 2008, numărul indivizilor scăzuse sub 80, iar specia era aproape de dispariție.

Pentru a inversa declinul, conservatorii s-au concentrat pe eliminarea pisicilor sălbatice.

„Capturarea intensivă a pisicilor sălbatice a început în 2010 pe insula Chichijima din arhipelagul Ogasawara”, arată studiul. „Între 2010 și 2013 au fost prinse 131 de pisici sălbatice, iar populația de pisici s-a redus la mai puțin de 20 de indivizi. În aceeași perioadă, numărul total al porumbeilor observați a crescut de la 111 la 966 de adulți și de la 9 la 189 de pui.”

Porumbelul japonez cu cap roșu

Recuperarea spectaculoasă a porumbelului japonez, cu cap roșu, ridică o întrebare: cum a reușit o populație atât de mică să își revină atât de rapid, fără acumularea mutațiilor genetice dăunătoare?

Pentru a afla, echipa de cercetători a secvențiat și comparat genomurile complete ale porumbeilor cu cap roșu sălbatici și captivi, dar și ale populațiilor sălbatice de porumbel japonez, mai răspândit. Scopul lor a fost să măsoare nivelul de consangvinizare și să evalueze „încărcătura genetică” – numărul mutațiilor dăunătoare – în fiecare specie.

Rezultatele au fost surprinzătoare. Porumbelul cu cap roșu prezenta o frecvență mai mică a mutațiilor foarte dăunătoare decât ruda sa mai răspândită. Acest lucru sugerează că reziliența genetică a speciei se datorează supraviețuirii sale îndelungate ca populație mică și izolată, chiar înainte de sosirea oamenilor, explică Yuji Isagi, coordonatorul echipei.

Acești porumbei au realizat purjarea genetică

De-a lungul secolelor, consangvinizarea treptată a eliminat mutațiile dăunătoare din genomul porumbeilor – un proces cunoscut drept purjare genetică. Această „curățenie genetică” rară a însemnat că, atunci când populația a fost redusă de pisici, păsările erau mai bine pregătite să supraviețuiască „blocajului genetic” și să își revină odată cu dispariția prădătorilor.

„Această istorie evolutivă unică pare să fi oferit acestor porumbei o reziliență care nu se regăsește la alte populații pe cale de dispariție”, adaugă Isagi.

Studiul contrazice convingerea larg răspândită că consangvinizarea împiedică întotdeauna recuperarea prin expunerea mutațiilor dăunătoare. În schimb, evidențiază faptul că, în anumite condiții, populațiile mici se pot adapta genetic în timp pentru a rezista declinurilor severe.

Totuși, cercetătorii avertizează că povestea nu este una complet pozitivă. Chiar și cu această reziliență, numărul actual de porumbei rămâne sub nivelurile istorice. Un bazin genetic mai redus le poate limita capacitatea de adaptare la schimbările de mediu viitoare, iar pierderea diversității genetice rămâne un risc. Restaurarea populației la nivelurile istorice rămâne o prioritate.

Citește și: Cafenelele cu animale din Japonia: O oază de relaxare pentru oameni și un refugiu pentru animale