Pisici faimoase în lumea întreagă

Pisici faimoase în lumea întreagă

Cum fac, cum nu fac, pisicile sunt peste tot, cucerind internetul şi inimile noastre. Zambăreţe, mustăcioase, supărate sau războinice, multe dintre ele devin celebre. Atât de cunoscute, încât vedetele de la Hollywood se luptă să obţină poze cu ele, să le invidieze toată lumea, de peste mări şi ţări.

Iată pisicuţele care au cucerit internetul, precum şi motivele peste care au ajuns în top.

Sam – pisica sprâncenată


Sam a devenită celebră datorită blăniţei sale interesant „pictată”. Micuţul ghemetoc din blană albă are deasupra ochilor două dungi negre ce aduc în mod evident cu nişte sprâncene. I se mai spune şi „pisica mirată”, datorită expresiei faciale atât de grăitoare.

 



Showball – cea mai rea pisică din lume?

Pisicuţele sunt şirete, dar oare le putem numi şi rele? Ei bine, pe Snowball mulţi o văd drept o pisică rea. Oare să fie din cauza look-ul său ce aduce cu unul dintre cei mai despotici oameni din lume?

 



Inception – Pisică în pisică

Pisicuţa Inception are desenată pe blană o altă pisică. Oare ea o fi inspirat filmul Inception?

 



Venus – Pisicuţa cu două feţe

Se spune despre unii oameni că au două feţe, dar despre pisici... nu prea am auzit. Ei, dar dacă nu se spune, nu înseamnă că nu există. La propriu! Venus este pisicuţa cu două feţe, care a cucerit internauţii.

 



Grumpy Cat - Morocănoasa

Morocănoasa este poate cea mai cunoscută pisică din lume. Nu ştim cât e de supărată, dar,  cel puţin, asta ne spune chipul ei. Dacă nici când Jennifer Lopez a pozat alături de ea nu şi-a schimbat expresia feţei, e clar că ceva se întâmplă...

 



Pisica Snoopy – Există şi atât!

Snoopy, o pisică din China ce face parte dintr-o rasă exotică, a devenit o adevărată celebritate pe internet. Ning, stăpâna pisicii, a spus că cea mai mare calitate fizică a animalului este „fața turtită”, iar  ochii lăsați îi dau un aer de inocență.

 



Lil Bub – mereu cu limbuţa scoasă

Are propria ei linie vestimentară, o carte, milioane de fani internauţi şi  numeroși prieteni celebri de la Hollywood. E suficient să arunci o privire peste fotografiile sale și o să înțelegi de ce este atât de plină succes. Chiar dacă are milioane de fani și a devenit o adevărată senzație pe internet, puțină lume știe că micuța felină suferă, de fapt, de o diformitate cumplită a oaselor care nu îi permite să-și închidă gura și din cauza căreia nu are dinți. Aşa se explică de ce micuţa stă mereu cu limbuţa scoasă….

 


Colonel Meow – cel mai nervos pisic din lume

Colonel Meow este motanul care face senzaţie pe internet, datorită privirii sale glaciale şi blăniţei electrizante. Motanul a fost greu încercat la viaţa lui, el fiind abandonat pe marginea drumului, în Seattle, Washington. Ulterior, a ajuns la un adăpost pentru animale, de unde a fost adoptat de actuala lui stăpână.

 



Hamilton – Salvador Dali?

Motanul hamilton are o "mustaţă naturală", din blană albă, care îl face să semene cu unul dintre cei mai faimoşi artişti din lume, excentricul Salvador Dali. Ce spuneţi, aduce puţin cu el?

 



Sursa:  Cutest Paw


 

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro