Orca, balena ucigasa

Orca, balena ucigasa


Orca, desi numita balena ucigasa, face parte de fapt din familia delfinilor, fiind cea mai mare specie de delfin. Este un pradator marin aproape perfect, fara discutie varful lantului trofic in ecosistemul in care traieste. Ca orice delfin, poseda o inteligenta uimitoare si surprinde prin organizare sociala si comportamentul sau. Este unul dintre cele mai usor de recunoscut si mai indragite mamifere marine, probabil si datorita coloritului specific.

Distribuire geografica

Orcinus orca traieste in toate oceanele planetei si au fost observate de la sudul Oceanului Arctic pana aproape de calota glaciara de la Polul Sud. Cu toate ca orcile prefera ape mai reci, acestea au fost observate chiar si in apele tropicale. Aparent acestea nu migreaza sau migreaza foarte putin din cauza vremii si a temperaturilor apei, in schimb orcile se vor deplasa in alta zona atunci cand sursa de hrana saraceste.

Habitat

Balenele ucigase traiesc in habitate acvatice marine. In mod normal acestea prefera adancimi cuprinse intre 20 si 60 de metri, dar exista si cazuri in care orcile vin in ape putin adanci sau se scufunda la adancimi de pana la 300 de metri pentru a-si cauta hrana. In general balene ucigase ocupa acelasi teritoriu pe parcursul anului.

Descriere

Orcile au corpul hidrodinamic de culoare neagra cu alb. Acestea sunt negre pe spate, iar albul se extinde de pe partea ventrala pana sub barbie in partea din fata si pana langa anus in partea din spate. Orcile mai au o pata alba deasupra ochilor. La ambele sexe exista si o pata cenusie in spatele inotatoarei dorsale. La pui culoarea neagra nu este foarte intensa si pana pe la varsta de aproximativ un an este chiar gri. Pana pe la aceeasi varsta si albul de pe partea ventrala este galbui. Lungimea medie a adultilor masculi este de aproximativ 8 metri, dar au fost observati si masculi adulti cu o lungime de 9,75 metri. Femelele au o lungime medie de 7 metri, dar pot ajunge sa fie si de 8,5 metri. Puii se nasc  cu o lungime cuprinsa intre 2 si 2,4 metri si cantaresc aproximativ 136 de kilograme. Greutatea medie a unui mascul este 7.200 de kilograme. La femele greutatea este usor mai mica decat a masculilor. La masculi inotatoarea dorsala poate avea o inaltime de pana la 1,8 metri, iar la femele si la masculii imaturi aceasta inotatoare este de doar 0,9 metri. Inotatoarea dorsala de obicei este curbata  pe una dintre parti.

Reproducerea

Balenele ucigase au comportament reproducator promiscuu, ceea ce inseamna ca atat femelele cat si masculii se imperecheaza cu mai multi parteneri de-a lungul unui sezon de imperechere.

In timp ce comportamentul de imperechere este dificil de studiat la exemplarele salbatice, s-a inregistrat si studiat comportamentul la exemplare din captivitate. Balenele ucigase se pot reproduce atunci cand femelele sunt la estru lucru care se intampla de mai multe ori pe an. Cu toate acestea cel mai des balenele ucigase se imperecheaza vara, iar puii se nasc toamna. Femelele ating maturitatea sexuala la o varsta cuprinsa intre 6 si 10 ani, iar masculii intre 10 si 13 ani. Femelele incep sa se imperecheze la o varsta de  15 ani. Cea mai tanara femela cunoscuta sa fi fatat avea 11 ani. Femelele au pui cam o data la 6 – 10 ani si nu se vor mai inmulti de la  varsta  de 40 de ani. Rezultatul este de 4 – 6 pui intr-o perioada de aproximativ 25 de ani.

Perioada de gestatie este de  14 luni, desi in captivitate a fost inregistrata o gestatie de 539 de zile. Orcile au cate un singur pui o data. Exista un singur caz in care au fost inregistrati gemeni. Puii de orca vor fi intarcat la varsta de  un an. Unele studii arata ca mortalitatea infantila este destul de mare, mai mult de jumatate din pui nu ajung la un an.

Orcile investesc foarte multa energie in cresterea puilor. Acestea poarta puiul timp de 14 luni dupa care il vor alapta timp de un an. In acest timp mamele isi vor invata puii sa vaneze si ii vor include in reteaua sociala din care fac parte. Din cauza faptului ca aceste animale nu sunt monogame se presupune ca tatii nu manifesta nicio implicare in cresterea puilor. Atunci cand se naste un pui acesta depinde in intregime de mama lui pentru a se hrani. De obicei puii raman cu grupul in care s-au nascut si dupa ce devin independenti.

Durata de viata

Rata mortalitatii la balenele ucigase variaza foarte mult in functie de varsta individului. Mortalitatea infantila este foarte ridicata, iar un motiv specific pentru acest fapt inca nu este cunoscut, dar pradarea nu este considerata o amenintare importanta. Dupa varsta de 6 luni rata mortalitatii scade deoarece puii de orca stiu din ce in ce mai bine sa aiba grija de ei. Cele mai scazute rate ale mortalitatii sunt intalnite intre varstele de 12 – 13 ani la masculi si in jurul varstei de 20 de ani la femele. Speranta de viata medie a unei femele in salbaticie este de aproximativ 63 de ani cu un maxim de 80 – 90 de ani. Speranta de viata a masculilor este ceva mai scurta, cu o medie de aproximativ 36 de ani, dar se pot atinge si maxime de 50 – 60 de ani.

Comportament

Orcile sunt foarte sociabile si au o structura sociala foarte complexa. Aceste calatoresc in grupuri care pot contine de la doar cateva exeplare pana la 50 de indivizi. Exista raportate situatii in care grupurile de balene ucigase numarau cateva sute de indivizi. Grupurile sunt in general formate din mai multe generatii de indivizi inruditi si statistic sunt impartiti astfel: 20% masculi maturi, 20% pui si 60% femele si masculi imaturi. Diversitatea genetica in interiorul grupului de balene ucigase este destul de redusa deoarece puii parasesc rareori grupul in care s-au nascut. Intr-un grup indivizii rareori inoata la mai mult de 100 de metri unul de celalalt si isi coordoneaza activitatile. Acestia isi impart prada si pleaca rareori mai departe de grup mai mult timp decat cateva ore. Orcile isi invata exeplarele tinere sa vaneze prin ucenicie. Femelele sunt de asemenea invatate cum sa fie mame. Desi cea mai mare parte din activitatea sociala are loc in cadrul familiei, orcile comunica si cu alte grupuri cu care se intalnesc sporadic.

Teritoriul

Marimea teritoriului nu este cunoscuta, dar studiile arata ca grupurile de balene ucigase traiesc in acelasi teritoriu timp de mai multi ani. Chiar daca marimea teritoriului nu este cunoscuta a fost documentat ca balenele ucigase inoata pana la 160 de kilometri in fiecare zi.

Comunicare si perceptie

Exista trei categorii de sunete pe care orcile le scot: fluieraturi, apelari discrete si click-uri. Sunetele sunt folosite atat pentru comunicare cat si pentru navigare. Orcile folosesc fluieraturile si apelarile discrete atunci cand comunica in interiorul grupului. Fiecare grup are dialectul propriu care este usor diferit fata de sunetele scoase de alte grupuri. S-a aratat ca acest dialect ramane la fel timp de aproape sase generatii. Clickurile sunt folosite la ecolocatie. Balenele ucigase nu au vederea foarte buna, dar in apele intunecate nici nu le-ar ajuta foarte mult nici la prinsul prazii si nici la navigat. Ca si celelalte balene cu dinti, orcile folosesc sonarul pentru perceptia mediului acvatic.

Urechile orcilor sunt deschizaturi mici neprevazute cu pavilioane si sunt asezate in spatele ochilor. Balenele ucigase percep sunetele printr-o bula auditiva pozitionata pe maxilarul inferior de unde acestea calatoresc spre creier printr-un nerv auditiv.

Alimentatie

Balenele ucigase sunt pradatori cu o rata de succes formidabila. Este dificil de studiat dieta orcilor, iar de cele mai multe ori este determinata prin analiza continutului stomacurilor acestora. Orcile mananca o varietate de animale mari cum ar fi foci, lei de mare, alte balene mai mici, delfini, pesti, rechini, sepii, caracatite, testoase, pasari, vidre etc. Balenele ucigase consuma in medie 45 de kilograme de hrana in fiecare zi, dar pot sa consume si cu mult mai mult de atat. Aceste inghit prada intreaga, iar daca aceasta este prea mare pentru a fi inghitita o vor rupe in bucati. Orcile sunt vanatori sociali, la fel ca leii sau lupii. De cele mai multe ori acestea vaneaza in grup si folosesc un comportament social bine coordonat atunci cand vaneaza prada mai mare decat ele cum ar fi balene mai mari.

Pradarea

Balenele ucigase nu au dusman natural, desi acestea pot fi atacate de alte balene ucigase sau de rechini mari. Orcile reprezinta varful lantului trofic marin. Cateodata acestea sunt vanate de catre oameni, dar in numar scazut.

Rolul in ecosistem

Orcile sunt varful lantului trofic in cele mai multe ecosisteme marine si au impact asupra populatiilor prazilor.

Balenele ucigase pot suferi de toxoplasmoza, o infectie produsa de Toxoplasma gondii. Desi de multe ori aceasta infectie este benigna, poate avea efecte fatale.

Importanta economica pentru oameni

Balenele ucigase sunt vanate in unele parti a lumii pentru grasime si carne. Orcile sunt adevarate vedete in delfinariile mari de peste tot din lume. Fiind inteligente, ele sunt usor de dresat si ofera un adevarat spectacol.

Importanta economica negativa pentru oameni

Nu se cunosc situatii in care orcile dauneaza oamenilor. In mediul natural nu s-a inregistrat niciun caz de atac asupra oamenilor. In captivitate insa, au fost semnalate raniri sau decese cauzate de orci.

Conservare

Nu exista suficiente informatii despre populatiile de balene ucigase. Desi acestea nu sunt in pericol de extinctie se fac totusi eforturi de conservare. Orcile nu sunt exploatate de catre oameni in mod atat de intens ca alte specii de balena.

Surse foto: 1,2,3,4

ZooLand.ro


0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro