Lupta pentru drepturile animalelor: 5 motive care ar putea face diferența

Lupta pentru drepturile animalelor: 5 motive care ar putea face diferența

Ne sunt prieteni, nu hrană şi nici materii prime! Sau, cel puţin, aşa ar trebui să fie! Deşi sunt iubitoare, iertătoare, înţelegătoare şi răbdătoare, animalele din jurul nostru au extrem de mult de suferit: fie sunt ignorate, fie sunt omorâte, din diverse motive.

Dacă noi, oamenii, suntem capabili să luptăm pentru drepturile noastre, nu înseamnă că şi necuvântătoarele au această posibilitate. Aşa că responsabilitatea cade pe umerii noştri, dar efortul pe care ar trebui să îl depunem este minuscul în comparaţie cu ceea ce primim în schimb de la ele.

Iată câteva motive pentru care ar trebui să depunem toate eforturile atunci când vine vorba despre drepturile animalelor:

Milioane de suflete sunt ucise în numele ştiinţei – şoricei, şobolani, cimpanzei şi sute de alte specii de animale sunt folosite drept cobai, pentru ca noi să progresăm ştiinţific. Suntem în secolul XXI şi, cu toate acestea, noi încă omorâm animale pentru a face teste medicale. Cu siguranţă există şi alte metode prin care se poate ajunge la aceleaşi concluzii, aşa că de ce nu depunem niciun efort pentru a salva milioane de suflete?

 

Trăiesc în condiţii precare – poate că animalele noastre de casă trăiesc uneori regeşte, dar acest lucru nu se întâmplă cu toate animalele de pe acest pământ. Imaginaţi-vă cum este să vă fie frig, să trăiţi cu spaimă, să simţiţi că vă e atât de foame încât ziua de mâine să vă sperie... poate nu putem ajuta toate animalele de pe acest pământ, dar cu siguranţă multe suflete pot fi salvate!

 

Nu sunt chiar atât de diferite – în anumite părţi ale lumii, oamenii consumă carnea animalelor alături de care noi trăim: iepuraşi, căţei şi chiar porci de guineea. Ce marchează diferenţa între câini şi vaci, atunci când vine vorba despre carnea pe care o consumăm? Nimic! Atunci, haideţi să le vedem ca pe nişte animăluţe frumoase şi doar atât.

 

Şi ele au sentimente! Noi simţim durere, dragoste, ură, frică. Ghiciţi cine mai face asta! Evident, animalele. Şi ele au sentimente, iar acest lucru reprezintă un motiv extrem de puternic pentru a ne lupta pentru drepturile lor. Cum poţi lovi pe cineva care chiar simte?!?

 

Sunt extrem de dulci – Ultimul argument, dar nu cel din urmă, este că animalele sunt extrem de drăgălaşe. Sunt frumoase, inteligente, răbdătoare şi, în schimb, nu cer decât dragoste. Iar unele nu aspiră nici măcar la atât... vor doar să fie lăsate să trăiască.

 

 

Sursa: One Green Planet

 


Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro