Grădină zoologică „înghețată”, pentru a salva speciile pe cale de dispariție

Grădină zoologică „înghețată”, pentru a salva speciile pe cale de dispariție

Centrul de Bioștiință Regenerativă din cadrul Universtății din Georgia construieşte o grădină zoologică „îngheţată”, în care vor depozita celulele speciilor pe cale de dispariţie.
 
Proiectul ambițios îi aparţine directorului RBC (Regenerative Bioscience Center), Steven Stice şi a profesorului asistent Franklin West.
 
Celulele din pielea animalului sedat sunt extrase printr-o procedură nonivazivă. Cercetătorii transformă celulele în celule stem, prin introducerea unei serii de gene specializate specializate reprogramate. Apoi, celulele stem pot fi transformate la reproducere.
 
RBC a precizat că au creat spermă din celulele stem ale porcilor. Stice şi West sunt optimişti în privinţa felinelor de mari dimensiuni, precum tigrii, care ar putea fi salvate de la dispariţie.
 
“Sunt foarte optimist că programul va funcționa”, a declarat West. 
 
Alături de specialiştii Grădinii Zoologice din Atlanta, echipa a realizat deja extracţia celulelor din pielea tigrului de Sumatra Jalal, care a fost eutanasiat acolo în 2010 şi din corpul leopardului Moby, care a decedat în 2013.

 
Un alt animal „clonat” este pantera de Florida. Celulele animalelor pe cale de dispariţie sunt păstrate în azot lichid, pentru a fi reprogramate ca şi celule stem.
 
Mai mult, acestea nu ocupă un spaţiu mare, fiind ţinute în containere de dimensiuni reduse. Echipa a adoptat o metodă mai puţin folosită pentru a transforma grădina zoologică „îngheţată” în realitate. În loc să apeleze la miliardarii lumii, savanţii au înfiinţat o pagină de finanţare în serie, unde primesc donaţii.
 
“Metoda finanțării interactive oferă cercetătorilor un nivel mai ridicat de tranparență și de implicare a publicului general”, a declarat Charlene Betourney, coordonatorul echipei de marketing. 
 
Sursa: CNN
 

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro