Cum arătau strămoşii cangurilor? Prea grei ca să poată sări

Cum arătau strămoşii cangurilor? Prea grei ca să poată sări

Un cangur uriaş care a trăit în Australia acum 100.000 de ani era prea greu ca să poată sări. Acesta avea un schelet adaptat pentru mers, nu pentru salturi, cum au cangurii de azi, arată cercetătorii de la Brown University într-un articol recent.

Creatura ce astăzi nu mai există avea chipul asemănător unui iepure, măsura aproximativ 2.7 metri înălţime şi se folosea de picioarele din spate pentru a merge, nu pentru a alerga.

Grupul sthenurinelor cuprindea aproximativ 30 de specii, iar la cele mai mari (precum Procoptodon goliah) cântăreau aproximativ 250 de kilograme, adică de trei ori mai mare faţă de cel mai cangur din zilele noastre, lucru ce îi face pe cercetători să creadă că îi era imposibil să sară.


“Nu ar fi avut cum să devină atât de mari, dacă s-ar fi deplasat prin sărituri”, a declarat Christine Janis, de la Brown University.

Cercetătorii au comparat membrele acestor canguri giganţi cu cele al cangurilor actuali şi au constatat că uriaşii dispăruţi nu aveau specializările anatomice necesare pentru deplasarea prin sărituri rapide, cum fac cangurii care trăiesc astăzi.

Sursa: Mirror

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro