Cuib de viespi gigant găsit în dormitor

Cuib de viespi gigant găsit în dormitor

Când intri într-o cameră pe care ai ţinut-o încuiată timp de mai multe săptămâni, nu te aştepţi să găseşti curăţenie-lună, dar nici nu te gândeşti că poţi găsi un cuib de viespi de aproape un metru.

De unde ne-a venit această idee? Un bărbat din Winchester tocmai a trecut prin această experienţă extrem de ciudată.

Acesta a intrat într-o cameră din casa mamei sale, pe care femeia nu o mai folosise de câteva luni. Nu mică i-a fost mirarea când pe pat a văzut un cuib de viespi lat de 90 de centimetri şi înalt de 30 de centimetri.


Se pare că viespile au intrat pe un geam mic lăsat deschis şi lucrau la cuib de câteva săptămâni bune.

Speriat, propietarul casei a chemat o firmă de dezinsecție pentru a scăpa de cele 5000 de viespi care se instalaseră confortabil pe patul din dormitor.

Potrivit reprezentanților firmei de dezinsecție, cuibul de viespi avea peste 90 de centimetri lățime și peste 30 de centimetri înălțime.

”În 45 de ani de activitate, nu am văzut niciodată așa ceva. Am omorât toate viespiile. La un moment dat, cred că peste 2000 roiau în jurul meu”, a spus un angajat al firmei care a rezolvat problema.

“Când am terminat, erau numai viespi moarte peste tot. Parcă trecuse apocalipsa”, a adăugat angajatul.

Sursa: The Telegraph



 

Autor: Iulia Albi

3 Comentarii
  • sdfac a scris la 08.09.2014 15:05:

    ciudat... viespile isi fac cuiburile de forma sferica (viespile mari), cele obisnuite fac un cuib plat, de forma mai mult sau mai putin circulara. intotdeauna cuibul este suspendat sau situat la inaltime si are iesirea spre baza. ceea ce se vede in poza aia nu seamana deloc cu un cuib de viespi

    [Răspunde]
  • anonim a scris la 07.09.2014 01:14:

    parca e dintr-un film horror

    [Răspunde]
  • Moraru Ionut a scris la 05.09.2014 18:00:

    Cele mai sigure locuri de munca! Oferta extrem de serioasa! Asiguram din start contract legal! Deja s-au facut primele plati! Multi oameni s-au convins, e randul dumneavoastra acum! NU este MLM! NU este joc piramidal! Castigurile sunt garantate! Cautam operatori online care vor sa castige cel putin 300 de dolari lunar, cu o munca usoara de 3 ore pe zi! Pentru a va oferi detalii, trimiteti textul "Info" la adresa de email:ionut_moraru80@yahoo.com

    [Răspunde]
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro