Crotalul

Cele mai cunoscute crotalide sunt serpii cu clopotei din genurile Crotalus si Sistrurus. Exista peste douazeci de varietati de crotal, toti extrem de veninosi, apartinand familiei viperidelor, care populeaza in special fauna Americii, dar pot fi intalnite si in  Africa si Australia.

Exemplarele pot  atinge 2 -3 m, avand ca principala caracteristica prelungire osoasa de  la sfarsitul cozii (asa-numitii clopotei), pe care o misca foarte rapid in momentul in care sunt deranjati. Clopoteii constau dintr-un numar de corpusculi, pana la 21, cornosi, turtiti si imbricati, care iau nastere datorita faptului ca, in momentul naparlirii, stratul epidermic de pe solzii terminali nu cade. Prin urmare, numarul inelelor sunatoare indica numarul naparlirilor si nu varsta sarpelui. Sunetul distinct al crotalilor avertizeaza asupra apropierii uneia dintre cele mai periculoase reptile de pe continentul nord american. Veninul produs de crotal este extrem de periculos si poate ucide un individ de 100 de kg. intr-o ora.

Ca si viperele de groapa, crotalii “vad” o vietate cu sange cald in bezna totala, gratie “scobiturilor loreale” situate sub ochi. Acestea sunt niste adancituri, care contin membrane cu terminatii nervoase, sensibile la razele infrarosii sau la caldura, cu ajutorul carora serpii pot aprecia modificari mici de temperatura, de pana la 0,005 gr. C. Comparand semnalul care ajunge la scobiturile de pe ambele laturi ale fetei, ei pot repera cu precizie locatia victimei, atacand la fix.  

Cel mai raspandit sarpe cu clopotei este Crotalus horridus, denumit sarpele cu clopotei de padure sau sarpele cu dungi. Acesta poate ajunge la 1,5 m lungime si poate fi intalnit in partea de rasarit a Statelor Unite, din Vermont pana in Florida, preferand povarnisurile insorite din apropierea apelor. Masculul este negru, catifelat, iar femela are un colorit galben, cu dungi transversale de culoare inchisa. Cea mai periculoasa si cea mai mare specie nord americana este crotalul diamant sau sarpele cu clopotei rombic - Crotalus adamanteus . Acesta poate atinge o lungime de 2,5 m.

Felul in care crotalii se misca (arcuire laterala) este rezultatul adaptarii lor la mediul geografic in care traiesc si le-a atras denumirea de sidewinder, deoarece, atunci cand vor sa se indeparteze rapid, inainteaza cu miscari laterale, atingand nisipul numai cu unele parti ale corpului.