Civeta asiatică de palmier, abuzată pentru a obţine cea mai scumpă cafea din lume

Civeta asiatică de palmier, abuzată pentru a obţine cea mai scumpă cafea din lume

Mult timp s-a vorbit despre o curiozitate si un tabu in lumea cafelei: cafeaua culeasa din excrementele unui animal din Indonezia. Pe numele ei Kopi luwak («cafeaua pisicii»), aceasta noua fita in domeniu se lauda cu o aroma mai rotunjita si mai bogata. Iar metoda de obtinere fiind una extravaganta si exclusivista si pretul este pe masura: cateva sute de dolari pentru un kg.

Insa putine se spun despre ororile pe care le indura bietele animale care o produc. De multe ori nici macar numele lor nu este pomenit sau nu este prezentat corect. In multe articole se spune ca este vorba despre o pisica sau despre o maimuta sau despre cine stie ce animal nocturn asiatic. Marele erou, care le ofera snobilor aroma de rahat mult ravnita, este civeta asiatica de palmier (Paradoxurus hermaphroditus).

Povestea cafelei Kopi luwak si implicit a pretioase civete incepe in secolul al XIX-lea cand olandezii au colonizat Indonezia si au introdus aici culturile de cafea Arabica originare din Yemen. Muncitorilor localnici le era interzis sa adune boabe de cafea din copaci in interes propriu, asa ca au cules boabele descoperite pe sol in excrementele unui animal. Le-au spalat, le-au prajit si au obtinut o cafea exceptionala, al carei renume a ajuns pana la urechile proprietarilor de plantatii, care s-au indragostit de acest nou sortiment. Inca de pe atunci Kopi luwak se vindea la preturi astronomice.

 


Pretul mare al cafelei se explica prin productia extrem de redus si anevoioasa. Pentru a obtine cafea adevarata, de la civete salbatice, culegatorii urmareau animalele toata noaptea pentru a putea culege boabele din excrementele proaspete, inainte sa fie contaminate cu ciuperci sau bacterii. Anual se obtineau doar cateva sute de kilograme.



In ultimii zeci de ani, popularitatea crescuta si cererea tot mai mare au facut si apara fermele de civete. Tot soiul de anteprenori au visat la o sursa sigura de imbogatire pe seama bietelor animale, dar si pe naivitatea clientilor. Cafeaua obtinuta in fermele de civete se vinde pe piata sub titulatura de Kopi luwak originala, salbatica, la aceleasi preturi piperate.

 In ultimii ani, jurnalisti si activisti pentru protectia animalelor, au demarat investigatii pentru a vedea de unde provine atat de multa cafea Kopi luwak. Ei au fost cei care au dezvaluit publicului larg atrocitatile care se petrec in fermele de civete asiatice.  Animalele sunt capturate din salbaticie si inchise in custi claustrofobice, asemeni bateriilor in care sunt tinute gainile ouatoare.

In salbaticie, civetele sunt animale solitare, nocturne, care se evita reciproc pentru a preintampina conflictele. Insa in ferme, animalele sunt inchise mai multe in aceeasi cusca, supraaglomerata oricum. Nu au posibilitatea sa se miste liber si sa se comporte natural. Aceste conditii creeaza stres, care se manifesta prin automutilare si o serie de boli, care scurteaza mult viata animalului. Mai mult, civetele sunt hranite exclusiv cu boabe de cafea, de multe ori chiar indopate, pentru a asigura o productie mai mare. Pentru un animal omnivor, care in mediul natural se hraneste cu fructe doar pentru a-si suplimenta alimentatia, aceasta dieta este debilitanta si provoaca grave dezechilibre nutritionale.

Cafeaua obtinuta in ferme nu are aceeasi calitate cu mult aclamata Kopi luwak culeasa din salbaticie. In libertate, civetele consuma doar acele boabe de cafea perfect coapte, care trec printr-o digestie optima, insotite de multe alte alimente, care impreuna confera boabelor aceea aroma unica. 

Fermele de civete abunda in Indonezia, insa s-au raspandit si in alte tari din regiune.

In salbaticie

Civeta asiatica de palmier este un animal ce face parte din familia Viverridae, subordinul Feliformia, de aceea si este denumita cu termenul de pisica in unele articole. Este inrudita indeaproape cu mangustele sau dihorul si ocupa cam aceeasi nisa trofica cu ratonul american.

Are corpul lung (55 de cm) si indesat (2- 5 kg), ce se termina cu o coada lunga (40 de cm). Blana este deasa si aspra, de culoare gri, cu o serie de marcaje albe pe fata si altele negre pe fata si corp.

Traieste in padurile si junglele din Asia de sud-est, pana la altitudini de 2500 de metri. Duc o viata solitara si sunt active doar noapte. Ziua dorm in copaci sau in crevasele din stanci. Isi marcheaza teritoriul cu substante secretate de glandele perianale, prin intermediul urinii si excrementelor. Indivizii interactioneaza reciproc doar in sezonul de imperechere.

 



Petrec mare parte din timp pe sol in cautarea hranei, dar la nevoie se catara eficient in copaci. Au o dieta omnivora: consuma atat animale mici (rozatoare, serpi, broaste, soparle, viermi, pasari, oua), cat si o multitudine de fructe (smochine, mango, cafea, flori sau fructe de palmier, etc). Aleg doar fructele bine coapte si suculente. Sunt pradate doar de alte feline mari cum ar fi leopardul sau tigrul, dau de catre serpi sau crocodili.

In 2008, specia era considerata ca avand o populatie stabila, neamenintata cu declinul. Totusi, studiile din 2012 au aratat faptul ca unele sub-specii sunt amenintate cu extinctia, iar populatia generala de civete asiatice s-a diminuat drastic, din cauza capturari pentru fermele de cafea, pentru carne si a defrisarilor.
 

Autor: Nicolae Hasegan

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro