Casper exisă! A fost găsit la 4000 de metri adâncime, sub forma unei caracatiţe - VIDEO

Casper exisă! A fost găsit la 4000 de metri adâncime, sub forma unei caracatiţe - VIDEO

Cercetătorii de la Administraţia Naţională a Oceanelor şi Atmosferei (NOAA) Okeanos Explorer, SUA, au avut parte o surpriză de neuitat, atunci când au scufundat de la distanţă un vas, la peste 4000 de metri sub suprafaţa apei,  în largul coastei Hawaii, Insula Necker.

Din vas, oamenii de ştiinţă au observat un octopod nemaivăzut până acum. Aceştia cred că acest organism descoperit este un membru al subordinului octopus incirrate (cel care în mod frecvent este asociat cu caracatiţele), care se găsesc de obicei la adâncimi nu mai mari de 3.500 de metri. Acest lucru ne-ar putea arăta prima caracatiţă neindentificată la astfel de adâncimi.

NOAA scrie pe site-ul său că sunt "aproape siguri că este o specie necunoscută şi care probabil nu aparţine oricărui gen descris."
 


Aspectul ciudat al creaturii este unic în rândurile octopodelor şi din cauza lipsei de pigment. Potrivit NOAA, pielea transparentă şi sugestiile de pe reţelele sociale i-au inspirat să denumească organismul "Casper.", asemenea binecunoscutei fantome.

Sursa: Daily Mail

 

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro