Cu mult timp înainte ca faimosul Tyrannosaurus Rex să domine ecosistemele Cretacicului, planeta era scena unor confruntări terifiante între super-prădători stranii, cum nici măcar cele mai îndrăznețe producții hollywoodiene nu și-au imaginat. Ne aflăm în urmă cu aproximativ 299 de milioane de ani, la începutul erei Permiene – o perioadă în care toate continentele erau unite într-o singură masă gigantică de uscat numită Pangeea, înconjurată de apele vaste ale oceanului global Panthalassa. Într-un peisaj primordial și dur, două creaturi uriașe, dominate de instinctul de a supraviețui, se confruntau într-o luptă epică. Se măsurau din priviri, trupurile lor musculoase, lipsite de blană, vibrând de tensiune. În urmă cu 299 de milioane de ani, la începutul erei Permiene Aveau colți lungi și ascuțiți ca niște cuțite de friptură, gheare tăioase și o piele groasă, asemănătoare cu a unui rinocer. Cu fălcile deschise la un unghi aproape drept, cele două bestii s-au aruncat una asupra celeilalte cu o forță de neimaginat. Unul dintre prădători a reușit să-și adâncească colții – lungi de peste 12 centimetri – în botul adversarului, pătrunzând carnea ca niște ace înmuiate în ceară topită. Lovitura a fost fatală. Lupta s-a încheiat cu victoria uneia dintre cele mai temute creaturi ale acelor vremuri. Aproape un sfert de miliard de ani mai târziu, în martie 2021, acest episod uitat din istoria vieții avea să revină la lumină. Paleontologul Julien Benoit, aflat în biroul său răcoros din cadrul Muzeului de Istorie Naturală Iziko, din Cape Town, Africa de Sud, a primit o cutie veche, modestă, fără pretenții. Înăuntru se aflau fosile din colecția muzeului – relicve tăcute ale unei lumi pierdute, scrie BBC. Invitat să studieze aceste vestigii, Benoit era pe cale să descopere urmele unuia dintre cele mai vechi prădători dominanți ai planetei, redeschizând un capitol fascinant din preistoria Pământului. Citește și: Originile legendarului prădător Tyrannosaurus Rex “Cutia nu fusese deschisă de cel puțin trei decenii. În interior se afla un maldăr de oase, inclusiv cranii etichetate greșit”, își amintește Benoit, profesor asociat la Universitatea Witwatersrand din Johannesburg. Printre fosilele pe care le analiza cu grijă în laboratorul său din Muzeul Iziko, paleontologul Julien Benoit a remarcat ceva neobișnuit: o suprafață lucioasă, ieșind parcă sfidător dintr-un craniu vechi de milioane de ani. La o inspecție mai atentă, s-a dovedit a fi un dinte – însă nu orice dinte, ci unul înfipt adânc în osul unui alt individ, posibil din aceeași specie. Era dovada clară a unei confruntări violente, un ecou pietrificat al unei lupte pentru teritoriu sau dominanță. Prădători de dimensiunea unor lupi s-au luptat cu sălbăticie Benoit a dedus că doi prădători de dimensiunea unor lupi s-au luptat cu sălbăticie, iar unul dintre ei, în momentul atacului, și-a pierdut un dinte în craniul celuilalt. Dar ceea ce a urmat a fost și mai fascinant: acest dinte nu aparținea unui dinozaur, așa cum ar putea presupune mulți. Era, de fapt, o relicvă a unei lumi mult mai vechi, uitată în tăcerea geologică a timpului – o lume care preceda cu zeci de milioane de ani apariția monștrilor faimoși ai Cretacicului, precum Tyrannosaurus Rex, Spinosaurus sau Velociraptor. Craniul descoperit aparținea unei creaturi dintr-un grup enigmatic și elegant de prădători numiți gorgonopsieni. Acești vânători eficienți au trăit în urmă cu aproximativ 250–260 de milioane de ani, spre sfârșitul erei Permiene. Înzestrate cu dinți canini imenși și un mers grațios, gorgonopsienii dominau ecosistemele de atunci, vânând animale de dimensiuni impresionante, pe care le sfâșiau și le devorau cu ușurință. Era Permianului a început acum aproximativ 299 de milioane de ani Era Permianului, în care acești prădători cutreierau Pământul, a început acum aproximativ 299 de milioane de ani. La acea vreme, Terra arăta cu totul diferit: toate continentele actuale erau unite într-un singur supercontinent imens – Pangeea – înconjurat de un singur ocean vast, Panthalassa. Permianul a fost o epocă a contrastelor climatice radicale. Debutul său a coincis cu o glaciațiune severă care a acoperit partea sudică a Pangeei cu calote de gheață masive. Această eră glaciară a provocat scăderea dramatică a nivelului mărilor, cu până la 120 de metri. Însă, pe măsură ce timpul a trecut, clima s-a schimbat radical. Ghețurile s-au topit, iar Pangeea a început să se încălzească treptat. Interiorul vast al supercontinentului a devenit un deșert arid, lipsit de umiditate și răcorirea oceanică, transformat într-o întindere toridă presărată cu conifere rezistente și pârjolită de temperaturi extreme. În unele regiuni, căldura atingea valori halucinante – până la 73 °C – suficient, după cum glumesc paleontologii, „ca să gătești încet un curcan”. În acest mediu dur, creaturile precum gorgonopsienii nu doar supraviețuiau, ci prosperau, evoluând în super-prădători care dominau lanțul trofic cu o eficiență înfricoșătoare. “A fost o perioadă aridă, dar zonele de margine și cele din emisferele nordică și sudică aveau încă multă vegetație”, explică Paul Wignall, paleoclimatolog la Universitatea din Leeds. Sinapsidele – un grup straniu și extrem de divers de vertebrate În perioada despre care vorbim, Tyrannosaurus Rex nu exista nici măcar în potențial. Mai aveau să treacă peste 100 de milioane de ani până la apariția sa. Paradoxal, dinozaurii faimoși din filmele moderne sunt mai îndepărtați în timp de Permian decât suntem noi, oamenii de azi, de ei. Cu alte cuvinte, între gorgonopsieni și T. Rex există o prăpastie temporală chiar mai mare decât cea care ne desparte pe noi de colosul din Cretacic. În locul dinozaurilor, stăpânii absoluti ai uscatului erau sinapsidele – un grup straniu și extrem de divers de vertebrate, unele dintre ele fiind strămoșii timpurii ai mamiferelor. Sinapsidele includeau creaturi de toate formele și mărimile, de la Cotylorhynchus, un animal cu un trup enorm, greoi și un cap surprinzător de mic, până la Estemmenosuchus, un erbivor masiv, înzestrat cu niște excrescențe osoase bizare pe cap, care semănau cu niște coarne caraghioase, dar probabil aveau un rol social sau defensiv. Sinapsidele includeau creaturi de toate formele și mărimile, de la Cotylorhynchus, un animal cu un trup enorm, greoi și un cap surprinzător de mic, până la Estemmenosuchus, un erbivor masiv Meganeuropsis, o libelulă preistorică cu o anvergură a aripilor comparabilă cu dimensiunea unei rațe Cerurile acelor vremuri nu erau tăiate de păsări, ci de insecte uriașe, precum Meganeuropsis, o libelulă preistorică cu o anvergură a aripilor comparabilă cu dimensiunea unei rațe – o adevărată stăpână a aerului, cu ochi compuși uriași și zbor agil. Meganeuropsis, o libelulă preistorică Pe lângă aceste creaturi terestre și aeriene, ecosistemele de apă dulce erau la rândul lor populate de monștri colosali. Râurile și lacurile erau dominate de amfibieni carnivori ce puteau atinge lungimi de până la 10 metri, asemenea unor salamandre uriașe cu fălci apucătoare, pregătite să devoreze orice le intra în cale. În adâncurile oceanelor, regnul marin era la fel de straniu și fascinant. Printre cele mai bizare creaturi se număra Helicoprion, un rechin preistoric ale cărui dinți erau dispuși într-o formă spiralată, asemănătoare cu o lamă de ferăstrău. Funcționalitatea exactă a acestei structuri dentare a fost dezbătută timp de decenii, dar un lucru e sigur: Helicoprion era un prădător formidabil al mărilor permiene. “Era o lume plină de creaturi ciudate… o epocă cu adevărat vibrantă. Aceasta a fost prima epocă în care animalele cu patru picioare s-au adaptat complet la viața terestră”, mai spune Suresh Singh, cercetător la Universitatea din Bristol.