Adevărul despre rechinul-ciclop găsit acum trei ani

Adevărul despre rechinul-ciclop găsit acum trei ani

O echipă de pescari a prins un rechin în largul coastelor Baja California, din Mexic, în anul 2011. După ce au tăiat peştele, au descoperit că era de fapt o femelă gestantă, iar puiul pe care urma să-l nască arăta extrem de bizar.

Fetusul era albinos şi avea un singur ochi mare, în frunte, asemeni unui ciclop din mitologia greacă.

În acel moment, fotografia a devenit viral, majoritatea oamenilor îndoindu-se de autenticitatea ei. Recent, oamenii de ştiinţă au confirmat însă că poza este reală, nefiind vorba de niciun truc.

Exemplarul a fost donat pentru cercetare şi, astfel, experţii au putut afla că, dacă puiul s-ar fi născut, ochiul ar fi fost funcţional. Cu toate acestea, existau şanse mari ca puiul să fi murit probabil la scurt timp după naştere, pentru că nu s-ar fi putut apăra singur în sălbăticie.

Anomalia apare ca urmare a faptului că partea frontală a creierului nu se divide corect în timpul gestaţiei. Astfel, se formează un singur lob optic şi un singur ochi. De cele mai multe ori, aceşti fetuşi sunt avortaţi, iar dacă se nasc vii, în majoritatea cazurilor mor după doar câteva zile.

Felipe Galvan-Magana, de la Institutul Mexican de Ştiinţe, a scris pe blogul Pisces Fleet că mutaţia genetică apare din cauza unei proteine care nu se manifestă ce duce la ciclocefalie.

Concluzia cercetătorilor a fost publicată în anul 2013 în revista Marine Biodiversity Records.
 

Sursa: IFL Science

 


Autor: Iulia Albi

2 Comentarii
  • Cintia a scris la 13.09.2014 17:50:

    :) frana torpedou, ceea ce-mi place de mor ca-mi aduce amntie de prima mea tzoagla de cand aveam 5 ani, una mica ruseasca cu roti portocalii cu care franam in draci in fata blocului. de fapt era singurul lucru ce-l puteam face, viteza pana la scara D si acolo frana brusca de se ridica prafu pana la etaju unu.dealu' il iei cu ambitie, altfel nu merge. old school. becurile se incarca de la soare. au brevetat jucariile astea de faruri care sunt celule solare si in centru au un led mic. f smart. http://iiniqox.com [url=http://mjxdymkf.com]mjxdymkf[/url] [link=http://ezamosakec.com]ezamosakec[/link]

    [Răspunde]
  • Macdonald a scris la 09.09.2014 04:09:

    I did the same (sort of) with my trip to Malta (except few posts ) and I just realized (by winchatg pictures with Alina now) that I forgot a looooooot about something I thought I'm going to remember always. I am quite sad I don't even dare to think at Spain now and what stayed in my memory and what's lost already. OK, I'm older (wooo, english comment , oaaa )PS nice post

    [Răspunde]
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro