6 broaste haitiene redescoperite

6 broaste haitiene redescoperite

broasteIn saptamana in care s-a implinit un an de la catastrofalul cutremur din Haiti, o miza raza de lumina s-a aratat, prevestind, poate, ca in viitor lucrurile se vor schimba in bine pentru aceasta tara. Conservation International (CI), o organizatie americana privata destinata conservarii speciilor, si un grup specializat in protejarea amfibienilor, din cadrul Amphibian Specialist Group (ASG), au redescoperit, in cadrul unei expeditii in Haiti, sase specii unice de broaste, care disparusera incepand din anul 1991. Dr. Robin Moor de la CI si Dr. Blair Hedges de la Universitatea Statului Pensylvania au mers in Haiti pentru a regasi broasca Eleutherodactylus glanduliferoides, care n-a mai fost vazuta de 25 de ani. Si, cu toate ca nu au reusit sa o gaseasca pe aceasta, au fost foarte incantati cand au descoperit alte sase specii, pe care le credeau disparute.

Moor si Hedges au petrecut mai mult de o saptamana curatand copacii, suprafata padurii si albiile raurilor, pentru a evalua nivelul de sanatate al speciilor de amfibieni specifice statului central-american si, in plus fata de cele 6 specii redescoperite, au gasit aici 25 din cele 49 de specii cunoscute din lume.

Despaduririle intensive au decimat padurile naturale haitiene, distrugand 98% dintre acestea. Disparitia speciilor de broaste s-a cauzat, in mare masura, acestui fenomen. La nivel mondial, 30% din numarul total de specii de amfibieni sunt amenitate cu disparitia, insa numai in Haiti procentul este aproape de 98%. Doua zone mici ale acestei tari au fost ocolite de fenomenul despaduririi: masivul de la Selle si cel de la Hotte, aflate in parte de sud-vest a tarii.

Cele sase specii crezute disparute sunt:

1. Broasca cu glande La Hotte

Cea mai frapanta caracteristica a acestei broaste este culoarea ochilor ei, care sunt de un albastru ca al safirelor, o nuanta foarte rar intalnita, mai ales in randul amfibienilor.  

2. Macaya patata

Una dintre cele mai mici broaste din lume (1,51 cm lungime), avand dimensiunile unei bob de strugure verde.

3. Macaya scormonitoare

Are niste ochi negri uriasi in raport cu dimensiunile capului si niste pete portocalii pe picioare. Aceasta specie isi depune ouale sub pamant, unde eclozeaza, transformandu-se in broscute.

4. Hispaniolana incoronata

Denumita dupa mica protuberanta de pe capul sau, aceasta specie este extrem de rara. Este o broasca arboricola. Asezati pe plantele bromeliaceae sau pe orhideele din paduri, masculii emit sunete specifice, pentru a atrage posibile partenere, in vederea imperecherii.

5. Broasca lui Mozart

Sunetele pe care reprezentantii acestei specii de broste le emit seamana cu niste note muzicale, fapt ce le-a atras si numele. Acesta le-a fost atribuit de descoperitorul lor: Dr. Blair Hedges.

6. Broasca ventriloca Hispaniola

Aceste broaste sunt capabile sa emite 7 sunete diferite, fara sa-si miste vizibil gura sau buzele, dand astfel impresia ca vorbesc “din burta”, asemenea ventrilocilor.

Amfibienii sunt ceea ce am putea numi specii borometru ale sanatatii planetei. Au un rol asemanator celui pe care il joaca canarii in minele de carbune. Atunci cand dispar, dispar si resursele naturale, de care oamenii depind pentru a supravietui. Cu aceste 6 specii redescoperite exista sperante ca viata salbatica in Haiti urmeaza sa-si revina si sa recastige teren, aceasta insemnand ca exista speranta pentru insanatosirea tarii, in intregul ei.

Corina Dovinca
ZooLand.ro


0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro