-
Că avem sau nu un câine… nici nu mai contează. Cu siguranţă fiecare dintre noi a simţit cel puţin o dată în viaţă privirea blândă a unui câine şi s-a lăsat atins de fiorii împărtăşiţi… ştiind, în adâncul sufletului, că animalul ne-a transmis mult mai mult decât ar face oricine, în mii de cuvinte.
CITEȘTE mai mult -
Când intri într-un pet shop, ai impresia că ai pătruns într-un colţ de răi. „Pufoşenii”, suflete frumoase, ochi blânzi – tot ceea ce poate fi mai frumos pe lumea aceasta, acolo se ascunde.
CITEȘTE mai mult -
Clipul de mai jos reprezintă vorbele emoţionante pe care animalele de companie ni le-ar spune, dacă ar putea, în momentul plecării lor.
CITEȘTE mai mult -
Părinţii pisicilor ştiu foarte bine că sunt cei mai norocoşi oameni din lume, pentru că au lângă ei asemenea suflete frumoase, care îi fac să zâmbească în orice clipă, chiar şi în cele mai nefericite.
CITEȘTE mai mult -
Toţi cei care au un animal de companie îşi doresc un singur lucru pentru acesta: ca el să fie sănătos cât mai mult timp posibil.
CITEȘTE mai mult -
Din anumite puncte de vedere, viaţa la apartament, comparativ cu cea la casă, are avantajele ei: apartamentul este mai uşor de întreţinut, membrii familiei stau mai mult unul în prezenţa celuilalt şi, de foarte multe ori, apartamentele sunt mai aproape de centru decât casele, cel puţin în oraşele mari.
CITEȘTE mai mult -
Adopţia unui căţel este o responsabilitate uriaşă. Nu se schimbă doar viaţa ta, ci şi a necuvântătorului care, în general, când iese dintr-un adăpost începe să trăiască…
CITEȘTE mai mult
-
Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.
CITEŞTE -
A riscat pedeapsa cu închisoarea, pentru a salva un pui de urs care era pe moarte - Galerie foto
Fotograful Corey Hancock, din Oregon, a găsit în timpul unei excursii montane un pui de urs care trăgea să moară.
CITEŞTE -
- Tweets by @zoolandro
-
Pedigree Teacup Maltese Puppies
Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri
audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
Categoria: Oferte -
DONEZ broasca testoasa
Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa
mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
Categoria: Oferte -
Pierdut caine lup negru
Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com
dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
Categoria: Oferte -
Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie
pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
Categoria: Oferte