A gâgâit la polițist până l-a convins s-o urmeze, pentru a-i salva puii – VIDEO12 05 2016 Polițistul James Givens patrula prin parc, când o gâsca s-a apropiat de el și a început să gâgâie fără încetare.
Incubarea artificială a ouălor de rață și gâscă21 04 2015 Bobocii de rață și gâscă sunt printre cei mai drăgălași vestitori ai primăverii. În lunile aprilie și mai micuții încep să iasă din ouă. Gâștele sunt mame foarte devotate și grijulii, în schimb rațele domestice comune (exceptând rațele leșești) și-au pierdut capacitatea de a cloci și a crește pui. Incubarea naturală a ouălor se poate face atât sub cloști din aceeași specie (în cazul gâștelor), dar și sub cloști din specii diferite (găini, curci). Din pasiune sau din spirit practic, pentru a obține mai mulți pui deodată, ouăle de gâscă și rață pot fi puse la clocit în incubatoare electrice.
S-a aruncat de la 120 de metri, pentru a-şi salva viaţa30 10 2014 Bobocelul din clipul de mai jos se aruncă de pe o stâncă înaltă de 120 de metri, transmiţându-ne parcă un mesaj: dacă eşti un spirit aventurier, mama-natură te poate ajuta să experimentezi mii de senzaţii. Dar fii sigur că asta îţi doreşti!
Cotton de tulear12 10 2007 Se banuieste ca rasa Coton de Tulear a evoluat din bichon-ii adusi de comerciantii europeni in Madagascar, ca animale de companie…
Gasca egipteana07 06 2007 Gasca egipteana – Alopochen aegyptiacus -, este o pasare ceva mai mare decat rata, avand intre 63-73 cm lungime si un colorit neasemuit de frumos…
Terencul sau tarencul04 06 2007 Face parte din familia terencidae si este un mamifer care traieste in Madagascar si estul Africii
Veverita28 12 2006 Se gaseste pe intregul glob pamantesc, exceptie facand Madagascar, Australia si regiunile polare. Locuinta veveritei este o vizuina in pamant sau in copaci, daca nu gaseste scorburi pe care sa le foloseasca drept casa.
Crocodilul de Nil – Crocodylus niloticus15 12 2006 Crocodilul de Nil face parte din clasa reptilia, ordinul crocodylia, familia crocodylidae. Crocodilul de nil este raspandit in cea mai mare parte a continentului african
Turbarea07 12 2006 Rabia este o boala virala provocata de un virus neurotrop care se gaseste in saliva animalelor. Se caracterizeaza prin tulburari ale sistemului nervos central, urmate de paralizie si moarte.
Gascanul Hannibal si magarita Heidi19 10 2006 In orasul german Cottbus un cuplu neobisnuit atrage vizitatori din toata regiunea, de cand povestea lor a aparut intr-un ziar local. Intr-o ferma din localitate, un gascan si o magarita au devenit nedespartiti din momentul in care au fost pusi in acelasi
In jungla, pe ecrane din 16 iunie08 06 2006 O noua comedie de aventuri animata, “In jungla”, va avea premiera in Romania pe 16 iunie. Protagonistii filmului sunt un leu, o girafa, o anaconda, un urs koala si o veverita. Animalele, care se gasesc intr-o Gradina Zoologica din New York, fac front c
Coloniile de pasari, mandria Deltei Dunarii29 08 2005 Dintre toate zonele protejate din Rezervatia Biosferei Delta Dunarii, parca nici unele nu sunt atat de valoroase cum sunt coloniile de pasari. Unele permanente, altele temporare, coloniile reprezinta unele dintre cele mai cautate zone, atat de cei care f