În industria hranei pentru animale, fosfații sunt frecvent utilizați pentru a îmbunătăți textura produselor. foto: chatgpt Pericolul invizibil din conservele pentru animale! Fosforul este un element indispensabil în alimentația câinilor și pisicilor, contribuind la sănătatea oaselor, dinților și la funcționarea normală a metabolismului. Totuși, atunci când este consumat în cantități prea mari, mai ales sub formă de săruri de fosfat adăugate artificial, poate deveni un factor de risc major pentru rinichi și pentru alte probleme de sănătate, în special la animalele în vârstă sau la cele cu afecțiuni renale. În industria hranei pentru animale, fosfații sunt frecvent utilizați pentru a îmbunătăți textura produselor, capacitatea de legare a apei și gustul final al alimentelor. Un studiu recent atrage însă atenția asupra unui aspect îngrijorător: procesarea termică a hranei umede la conservă poate face ca fosforul adăugat să fie mai greu de detectat prin metodele standard de analiză, ceea ce ridică semne de întrebare privind acuratețea etichetării și formularea dietelor comerciale. Impactul procesării termice asupra nivelului de fosfor O echipă de cercetători de la Universitatea Ludwig Maximilian din München a demonstrat că, după sterilizarea termică specifică produselor la conservă, hrana umedă pentru animale poate părea, la analizele rapide, mai săracă în fosfor solubil în apă decât este în realitate. Conform publicației Pet Food Industry, autorii studiului subliniază că aceste rezultate sugerează că nivelul real de fosfor adăugat în hrana comercială ar putea fi subestimat atunci când se folosesc doar teste de solubilitate în apă pe termen scurt. În articolul publicat în Journal of Animal Physiology and Animal Nutrition, cercetătorii explică faptul că fosfații adăugați nu dispar în urma procesării, ci își modifică forma sau interacționează cu alți compuși, devenind mai puțin detectabili prin metodele uzuale de laborator. foto: chatgpt Cum a fost realizat experimentul pe hrana pentru pisici Pentru a evalua acest fenomen, cercetătorii au formulat un aliment complet pentru pisici, de tip terrine, în 18 variante distincte. Acestea au inclus: un lot de control, fără adaos de fosfați; mai multe loturi cu diferite tipuri de fosfați adăugați: acid fosforic, fosfat monosodic, fosfat monopotasic și fosfat dicalcic. Fiecare variantă a fost analizată atât în stare crudă, cât și după procesarea prin conservare. Metoda utilizată a măsurat cantitatea de fosfor care se dizolvă în apă după un minut – o tehnică considerată eficientă pentru identificarea fosfaților adăugați în alimentele neprocesate. Citește și: Ingrediente noi pentru hrana animalelor de companie: carne de șoarece, bacterii și insecte Rezultate relevante și concluzii Analizele au arătat diferențe clare între hrana crudă și cea conservată: în produsele crude, exista o corelație directă între cantitatea de fosfați adăugați și nivelul de fosfor solubil în apă; după procesarea termică, valorile fosforului solubil măsurate după un minut au scăzut semnificativ, deși cantitatea reală de fosfați adăugați rămăsese neschimbată. Cu alte cuvinte, conservele pentru animale pot conține cantități ridicate de fosfați adăugați, însă testele rapide sugerează valori mai mici, creând impresia unui conținut redus de fosfor. Implicații pentru etichetarea hranei pentru animale În prezent, legislația Uniunii Europene nu obligă producătorii să specifice pe etichetă cantitatea totală de fosfor sau sursa exactă a fosfaților adăugați. Autorii studiului consideră însă că producătorii care urmăresc o abordare responsabilă și transparentă – mai ales în cazul hranei destinate animalelor senior sau celor cu afecțiuni renale – ar trebui să adopte măsuri suplimentare. Printre recomandările acestora se numără: păstrarea unei evidențe interne clare privind adaosul de fosfați, fără a se baza exclusiv pe testele de solubilitate; menționarea voluntară pe etichete și în lista de ingrediente a prezenței fosfaților adăugați. O astfel de transparență ar permite proprietarilor de câini și pisici să facă alegeri mai informate și să gestioneze mai eficient dieta animalelor lor, reducând riscurile asociate consumului excesiv de fosfor.