Nu a mai fost tunsă ani de zile de stăpânul care suferea de Alzheimer. Ce se ascundea sub muntele de blană e de nerecunoscut – Galerie Foto27 12 2016 Hidey, o pisică din rasa calico ce aparţinea unui bătrân care suferea de Alzheimer, a ajuns să fie văzută drept „o creatură ciudată” şi asta pentru că timp de doi ani nu a mai fost tunsă.
Creaturile bizare găsite de un pescar din Rusia în timp ce se afla pe mare au terifiat lumea întreagă – Galerie foto26 12 2016 Ne place să credem că ştim mai multe despre ceea ce se află pe oceane decât pe Marte, dar descoperirile perpetue ne contrazic. Pe fundul mărilor şi ale oceanelor se pot găsi cele mai ciudate creaturi, chiar necunoscute de oamenii de ştiinţă.
Un urs panda a fost surprins luptându-se cu un omuleţ de zăpadă. Cine credeţi că a ieşit biruitor? Veţi fi surprinşi…VIDEO23 12 2016 Un urs panda a fost filmat în timp ce s-a luat la trântă cu un om de zăpadă în curtea grădinii zoologice din Toronto.
Pentru prima dată în ultimii 37 de ani, în Sahara a nins: ”Toată lumea a fost şocată, este un eveniment aşa rar” – FOTO22 12 2016 În unele locuri din România nu a căzut niciun fulg de nea de la începutul acestei ierni, însă în Sahara a nins pentru prima dată în ultimii 37 de ani.
Faceţi cunoştinţă cu pisicuţa cu două picioare! E uimitor cât de multe lucruri poate face – Galerie Foto21 12 2016 Faceţi cunoştinţă cu Able, pisicuţa căreia îi lipsesc cele două picioruşe din faţă şi care iubeşte să sară precum un cangur!
Veterinarul faimos pentru crimele sale împotriva animalelor sălbatice a murit, căzând într-o prăpastie de 30 de metri, în timp ce vâna – Galerie Foto19 12 2016 Veterinarul italian Luciano Ponzetto, care şi-a câştigat antipatia lumii după ce a postat pe internet imagini cu animalele sălbatice ucise, a murit în timp ce vâna păsări.
Un câine şi-a luat rămas bun de la stăpânul său, aflat pe patul de moarte. Clipul a strâns milioane de vizualizări – Video16 12 2016 Un clip emoţionant în care un câine devotat îşi vizitează stăpânul muribund, la spital, a fost postat pe internet şi a devenit viral, strângând peste 8 milioane de vizualizări.
Oamenii sunt şocaţi de un ,,monstru” care a eşuat în Noua Zeelandă – VIDEO15 12 2016 Localnicii din Noua Zeelanda s-au înghesuit pe plajele din Muriwai pentru a privi aşa numitul monstru din Muriwai – o creatură ciudată ce pare scoasă direct de pe fundul oceanului.
Faţa umană are ”aceleaşi trăsături ca posteriorul primatelor”. Maimuţele se recunosc după posterior, aşa cum oamenii se recunosc după chip14 12 2016 Oamenii de ştiinţă care studiază comportamentul cimpanzeilor au ajuns la concluzia că animalele îşi indentifica perechea cu ajutorul posteriorului, asemănător modului în care oamenii se recunosc după faţă.
O maimuţă încearcă disperată să îi salveze viaţa prietenei ei, electrocutată pe liniile de tren – VIDEO emoţionant13 12 2016 În Kanpu, un oraş din nordul Indieni, câţiva călători ce aşteptau trenul în gară au asistat la un moment pe care cu siguranţă nu îl vor uita prea curând: o maimuţă încerca disperată să îşi readucă la viaţă prietena electrocutată.
Pui de rinocer împuşcat de braconieri. Eforturile incredibile pentru salvarea lui12 12 2016 După ce a fost împuşcat şi a scăpat de braconierii care i-au ucis mama, un rinocer femelă în vârstă de 10 luni a fost salvat şi transportat într-un adăpost pentru rinoceri.
Familie devastată după ce casa le-a ars într-un incendiu. Din fericire, s-a petrecut şi un miracol – Galerie Foto şi Video08 12 2016 Când a izbucnit un incendiu năucitor în pădurea de lângă casa lui din Tennessee, Rob Holmes a ştiu că trebuie să evacueze casa în cel mai scurt timp, alături de familia lui.