Iulia Albi

Cum să îţi protejezi căţelul de căldură

Vara și-a intrat în drepturi, iar gândul că va trebui să îndurăm căldura insuportabilă ne îngrozeşte pe toţi. Iar prin „toţi” ne referim, evident, şi la necuvântătoarele care fac parte din familia noastră.

Tăticul care îşi învaţă pisicuţele să lupte

Părinţii întotdeauna doresc să ne protejeze, aşa că cea mai bună modalitate prin care pot face acest lucru este de a ne învăţa să avem grijă de noi singuri, pentru momentele în care nu vor putea fi lângă noi.

9 lucruri pe care le putem învăţa de la pisici

Alintate şi, în aceeaşi măsură, graţioase, pisicile noastre ne dau deseori lecţii de viaţă. Poate nu ne transmit cele mai profunde mesaje, dar cu siguranţă ceea ce încearcă să ne spună este demn de ţinut minte.

Când o zbura… rinocerul

Dacă ne-am obişnuit cu expresia „când o zbura porcul”, poate ar fi timpul includem în vocabularul nostru o variantă nouă – „când o zbura rinocerul”, pentru că cea din urmă menţionată pare a fi adevărată.

Delfinii care i-au salvat viaţa unei femei în mod miraculos

Poveşti despre defini salvând vieţile oamenilor se tot aud încă din Grecia Antică, ceea ce ne face să credem că la mijoc există cu sâmbure de adevăr. Cu toate acestea, biologii nu pot oferi nicio dovadă ştiinţifică a acestui comportament altruist.

Igiena dentară la animale: importanţă şi îngrijire

Ca stăpâni de animale, suntem întotdeauna interesaţi de sănătatea necuvântătoarelor noastre. Cu toate acestea, uităm uneori de importanţa igienei orale, motiv pentru care nu îi acordăm deloc atenţia cuvenită. Petele maronii de pe dinţi, gingiile roşii şi respiraţia neplăcută pe care le observăm la animaluţele noastre nu sunt deloc normale, ba dimpotrivă: sunt semnele unei slabe igiene şi, implicit, ale unor afecţiuni dentare.

Cea mai lungă migraţie a unui mamifer terestru

O echipa de cercetători a stabilit distanța celei mai lungi migrații a unui mamifer din Africa. Cu ajutorul unor dispozitive GPS, aceştia au monitorizat deplasarea zebrelor din specia Equus quagga burchellii.