Un tigru de la Zoo Galați a scăpat de depresie cu ajutorul a doi şoricei care i-au devenit prieteni

Un tigru de la Zoo Galați a scăpat de depresie cu ajutorul a doi şoricei care i-au devenit prieteni

Un tigru siberian de 13 ani şi cântărind 200 de kilograme, de la Grădina Zoologică din Galaţi, care intrase într-o depresie gravă după ce a rămas fără parteneră şi îşi muşca coada până la sânge, şi-a revenit complet cu ajutorul a doi şoricei care îi ţin de urât în cuşcă şi care i-au devenit prieteni
 
La Grădina Zoologică din Galaţi se află un tigru siberian, în vârstă de 13 ani, cântărind aproximativ 200 de kilograme, pe nume Sandokan, care, de când şi-a pierdut partenera, în urmă cu două luni, a intrat într-o depresie severă, ce l-a făcut să se automutileze, muşcându-şi coada până la sânge.
 
De curând, la sugestia cuiva, tigrului i-au fost aduşi în cuşcă doi şoricei de laborator, care i-au devenit cei mai buni prieteni şi l-au scăpat de depresie.
 
"Tigrul are în jur de 13 ani, iar în captivitate vârsta medie de viaţă este de 14 ani, deci este foarte bătrân şi asta i-a şi generat, probabil, o stare psihică şi mai proastă după ce i-a murit partenera în urma unor afecţiuni renale, tot pe fondul vârstei înaintate. În ianuarie, i-am pus şoriceii în cuşcă, pentru că avea un comportament prin care îşi lingea coada, iar apoi şi-o muşca până la sânge. Nu am dorit să îi aplicăm soluţii injectabile cu puşca cu tranchilizante ca să nu-l chinuim fizic şi mai mult. Şi atunci am încercat varianta aceasta cu şoriceii. Acum s-a vindecat, nu-şi mai muşcă coada, mănâncă, este normal, doar că stă cu şoriceii acolo", a declarat Mădălin Şerban, directorul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, instituţie care administrează Grădina Zoologică şi care se află în subordinea Consiliului Judeţului.
 
Citește continuarea pe Descoperă. 
 

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro