Un pinguin înoată anual 8000 de km, pentru a-l vedea pe omul care i-a salvat viaţa - Galerie Foto

Un pinguin înoată anual 8000 de km, pentru a-l vedea pe omul care i-a salvat viaţa - Galerie Foto

O relaţie emoţională incredibilă s-a creat între un pinguin şi un bărbat brazilian, care a salvat pasărea de la o moarte sigură.

Zidarul pensionat, care pescuieşte în timpul liber, Joao Pereira de Souza (71 de ani), dintr-un sat din imediata apropiere a Rio de Janeiro, Brazilia, a găsit în 2011 un pinguin mic şi apatic pe nişte pietre.

Creatura neajutorată era înfometată şi acoperită în totalitate de petrol, iar Souza a luat şi a îngrijit pinguinul magelanic, pe care l-a denumit Dindim.
 


O săptămână întreaga a durat până ce Joao Pereira de Souza a reuşit să spele pinguinul de lichidul negru şi lipicios. După ce Dindim s-a însănătoşit, Souza l-a eliberat înapoi în mare, fără să-şi imagineze că-l va mai vedea vreodată pe noul său prieten.

El a fost uimit când, la doar câteva luni, pinguinul a revenit pe insulă, unde l-a recunoscut pe Souza şi s-a întors acasă cu el. Acum, Dindim petrece opt luni ale anului cu salvatorul său, iar restul timpului şi-o dedică repreducerii în largul coastelor Argentinei şi Chile.
 
Pasărea înoată mai mult de 8.000 de km anual, pentru a se întoarce la Souza.
 
"Iubesc acest pinguin ca pe propriul meu copil şi cred că şi el mă iubeşte", a declarat Pereira de Souza pentru Globo TV.

"Nimeni nu poate să-l atingă. El îi ciupeşte dacă cineva în afară de mine o face. Dindim se urcă în poala mea, mă lasă să-l spăl, să-l hrănesc cu sardine şi să-l iau în braţe", povesteşte bărbatul.
 
Pereira de Souza spune că dieta alimentară a lui Dindim este una specială. Îl hrăneşte zilnic cu peşte pentru a-i spori puterile, iar apoi îl duce spre mare, lăsându-l să plece.

”Cât a stat cu mine timp de 11 luni, şi-a schimbat penele afectate cu un strat nou, iar când toată lumea zicea că nu se va mai întoarce, el a revenit să mă viziteze. Face asta de 4 ani. Ajunge aici în iunie şi pleacă înapoi în februarie şi în fiecare an revine mai afectuos şi parcă mai fericit să mă revadă", vorbeşte înduioşat bărbatul.
 
Biologul Joao Paulo Krajewski, care l-a intervievat pe Pereira de Souza, a declarat pentru The Independent: "N-am mai văzut aşa ceva, poate pinguinul îl percepe pe bărbat ca fiind un membru al familiei, un alt pinguin spre exemplu.. Când pinguinul îl vede pe Souza, dă din coadă ca un câine şi ţipă de fericire", a declarat Joao Paulo Krajewski.

Sursa: Bored Panda, Daily Mail
 



 

Autor: Iulia Albi

1 Comentarii
  • Adela a scris la 11.03.2016 12:37:

    Minunat om,minunata fapta! Si DA,animalele iubesc si intorc afectiunea oamenilor asa cum stiu ele,curat si frumos,dezinteresat!

    [Răspunde]
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro