Tea – “cel mai frumos câine din lume” (Galerie Foto)

Tea – “cel mai frumos câine din lume” (Galerie Foto)

Luke Kavanagh a crezut dintotdeauna că Tea, ogarul lui afgan, este prea frumos pentru a fi ţinut doar între pereţii casei lui. Dar chiar şi aşa, a rămas surprins când a văzut că o poza pe care a postat-o pe Instagram, cu patrupedul lui, a fost distribuită de peste 1 milion de ori.

“Cred că oamenii au rămas surprinşi de blana superbă combinată cu atitudinea graţioasă şi cu lookul demn al Teei; de ea, autentică şi naturală”, a declarat Kavanagh pentru un ziar local.

După ce Tea a făcut senzaţie pe Instagram, mai mulţi specialişti în marketing l-au contactat pe Luke, astfel că Tea a devenit nu doar imaginea unei brand de mâncare pentru câini, ci şi a unei linii de parfum pentru câini.


„Când ne plimbăm, atragem toate privirile. Ea se comportă de parcă nu ar vrea să atragă atenţia, dar eu îmi dau seama că iubeşte să fie în centrul atenţiei, întocmai ca un supermodel”, a povestit încântat Luke. Acum, însă, se pare că pe lângă câteva joburi minore, Tea s-a retras din lumea publică.

Am ajuns la un punct în care viaţa publică nu ne mai permite să petrecem timp împreună.

Sursa: Bored Panda

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro