Șocul unui australian care a dat peste o șopârlă uriașă, lipită de peretele casei sale

Șocul unui australian care a dat peste o șopârlă uriașă, lipită de peretele casei sale

Australia: locul în care natura este de 10 ori mai mare și de 10 ori mai periculoasă! Drept dovadă ne stă fotografia de mai sus, surprinsă de australianul Eric Holland, care a rămas șocat când a văzut o șopârlă de 1.5 metri lipită chiar de peretele casei sale. 
 
Șopârla uriașă este, de fapt, o șopârlă colorată – specie din familia Varanidae - ce se hrănește cu păsări, ouă și mamifere mici. 
La vârsta adultă, ea poate să măsoare 2 metri și să cântărească până la 20 de kilograme. 
 
Deși această specie este comună în New South Wales, zona în care locuieşte Eric Holland, este o curiozitată să fii față în față cu un astfel de exemplar! Șopârlele uriașe stau mai mult ascunse, evitând contactul cu omul. 
 
“Am auzit mișcare prin curte și când am ieșit din casă să văd ce se petrece, am rămas șocat! Am încercat să îmi revin și să aduc aparatul de fotografiat, deoarece știam că nu voi fi crezut”, a povestit Eric. 
 
 
 
 

Autor: Iulia Albi

1 Comentarii
  • vasile a scris la 22.12.2015 14:35:

    Cum sa faci bani in timpul liber!Oportunitatea anului vine acum printr-un senzational curs online si GRATUIT,care te invata repede si usor cum sa faci bani in timpul liber!Citesti cateva lectii foarte captivante care te invata pas cu pas cum sa faci bani in timpul liber!Cand vrei si tu foarte mult acest curs,cere informatii la adresa de email vasile_acu@yahoo.com

    [Răspunde]
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro