Sconcsul - un animal de companie popular

Sconcsul - un animal de companie popular

sconcs
Lumea animalelor de companie este inovatoare si surprinzatoare. Sconcsul este la ora actuala un animal de companie larg raspandit si iubit in tarile din vest. In SUA peste 1 milion de sconcsi domestici exista. In tari europene precum Marea Britanie, Germania, Franta sau Italia, sconcsii au devenit foarte populari in ultimii ani. In Romania sunt foarte rari, insa cu siguranta in urmatorii ani vor patrunde si pe piata de la noi.

Legislatie

In SUA, sconcsii pot fi crescuti legal doar in aproximativ 20 de state, in restul fiind interzisi ca animale de companie. Acest fapt se datoreaza in principal riscului de transmitere a rabiei. Conceptul potrivit caruia toti sconcsii sunt purtatori ai virusului turbarii este eronat; animalele provenite din crescatorii vin sanatoase. Cu toate acestea, riscurile de a contracta rabia sunt ridicate din cauza faptului ca nu exista un vaccin antirabic special creat pentru sconcsi. Unii veterinari sunt de parere ca vaccinul antirabic pentru caini sau pisici poate fi inoculat si sconcsilor. Fiind  putin cunoscute tainele sconcsilor de companie, exista multe curente de opinie in ceea ce priveste ingrijirea, hranirea si vaccinarea lor.

In Marea Britanie incepand cu 2001, s-a interzis indepartarea glandelor perianale, responsabile de mirosul neplacut, astfel incat popularitatea sconcsilor s-a mai diminuat, putini stapani riscand sa traiasca cu un animal care le poate  umple, in orice moment, toata casa de miros neplacut. In restul tarilor europene nu exista interdictii ale cresterii acestor animale de companie, considerate exotice.

Inainte de achizitionare

Sconcsul de companie nu este un animal usor de intretinut. Cu atat mai mult intr-o tara unde nu exista specialisti in acest domeniu. Chiar daca sconcsul nu este un animal sensibil, el are nevoie de asistenta medicala. La noi, exista foarte putini medici veterinari care ar putea sa ofere servicii complete si corecte de ingrijire a acestui animal. Gasiti mai intai un veterinar dispus sa va ajute in aceasta aventura si abia apoi achizitionati un sconcs.

Sconcsul, fiind rar in Europa, este si un animal destul scump. Pregatiti sa scoateti din buzunar cateva sute sau chiar mii de euro. Va fi foarte greu si sa gasiti un crescator avizat si de incredere.

Dupa cum vom vedea in continuare, sconcsii au nevoie de o ingrijire aparte, fata de caini, pisici sau alte animale mici. Desi sunt relativ inruditi cu dihorii, sconcsii se intretin mult mai greu decat acestia.

Personalitate si ingrijire

Sconcsul de companie este un animal excesiv de curios, incapatanat si foarte inteligent. Ca orice animal inteligent, fiecare individ are personalitatea lui. Iar unii pot fi foarte temperamentali. Sunt foarte prietenosi si adora compania omului. Au multa energie si s-ar juca tot timpul. Intra in totul felul de incurcaturi si peripetii, motiv pentru care stapanii ii considera foarte amuzanti.

Crescut incorect, sconcsul poate musca, destul de des. Important este ca de mic puiul sa fie invatat ca acest lucru nu este permis.

Sconcsul nu poate sari, insa este un bun catarator. Nu il veti gasi in copaci, insa cu siguranta va urca pe masa din bucatarie, daca acolo a adulmecat ceva gustos de mancat.

Ii place sa sape, astfel incat poate cauza pagube casei. Are mirosul foarte fin si poate simti o pata pe covor (aparent invizibila noua) provenita de la un oarecare fel de mancare. Cu ghearele puternice va sapa acolo, in speranta ca dedesubt se ascunde mancarea atat de tentanta. Nici peretii sau usile nu vor scapa de instinctul de sapator al sconcsului. Exista cazuri in care sconcsul frenetic a reusit chiar sa desprinda placile de gresie.

Nu le place sa aiba de-a face cu o usa inchisa. Curiozitatea ii indeamna sa afle ce se gaseste de partea cealalta si vor zgaria usa in speranta ca vor putea trece de ea.

Fiind foarte inteligenti, vor invata sa deschida sertare sau chiar frigiderul. De aceaa casa va trebui adaptata in scopul mentinerii sigurantei lucrurilor, dar si a animalului.

Florile in ghiveci sunt foarte atragatoare pentru sconcs. Exceptand faptul ca vor arunca tot pamantul afara si vor distruge planta, unele exemplare sunt tentate sa si guste din aceasta. Iar multe dintre plantele de interior sunt toxice pentru sconcs.
 
Atentie la cosul de gunoi. Sconcsii sunt gunoieri prin definitie. Mirosurile variate din tomberon ii atrag ca un magnet. Aveti grija ca micutul sa nu aiba niciodata acces la locul in care este depozitate gunoiul.

Tineti usile si ferestrele inchise. Sconcsul nu poseda simtul locuintei, precum cainii sau pisicile. Odata plecat de acasa el nu mai stie si nu mai simte nevoia sa se intoarca. Pentru el va fi mai important sa urmareasca un miros interesant. Din aceasta cauza, multi sconcsi se pierd, iar in cel mai rau caz sunt calcati de masini.

Daca aveti o curte la dispozitie, este recomandat sa scoateti zilnic animalul la o baie de soare. In rest el poate fi tinut in casa. La inceput, cand nu e nimeni acasa, este bine sa tineti animalul intr-o cusca spatioasa, pentru a preveni accidentarile si daunele.

Daca sunteti acasa, lasati animalul liber, va aprecia compania stapanului.

Puiul de sconcs trebuie manipulat cat mai mult inca de mic. Cu cat interactioneaza mai mult cu omul cu atat va fi mai sociabil la maturitate. Jucati-va cu el, dar nu intr-un mod violent, deoarece va invata sa muste. Disciplina trebuie instaurata de cat mai devreme, puiul trebuie sa stie ce are voie si ce nu are voie sa faca.

Sconcsii pot fi invatati destul de usor sa foloseasca litiera. Instinctul lor ii determina sa isi faca nevoile intr-un singur colt al locuintei. Imediat  ce ati observat care este acel colt, asezati acolo o litiera cu nisip fara miros sau niste covorase absorbante. In scurt timp animalul va asocia litiera cu toaleta. In timp, treptat, litiera poate fi mutata in locul pe care il doriti voi sa fie destinat toaletei.

Sconcsul naparleste periodic, astfel incat este necesara o ingrijire a blanii. In periodele de cadere a parului pieptenati blana zilnic sau la cateva zile. Este un animal curat, de aceea baia nu este necesara decat in situatii exceptionale.

Sconcsul se poate intelege cu alte animale de companie, cum ar fi pisicile, cainii, dihorul, iepurii, cu conditia ca acestea sa nu incerce sa ii faca rau.

Dieta

Discutiile despre dieta corecta a sconcsului domestic sunt foarte aprinse si variate. Trebuie stiut ca sconcsul este un animal lacom, predispus la obezitate.

In mediul natural el consuma atat vegetale, fructe cat si proteina animala. Hrana uscata pentru catei sau pisici este interzisa intrucat poate da alergii si nu este perfect echilibrata pentru nevoile sconcsului.

O dieta preponderent vegetariana pare sa fie cel mai bine asimilata de acest animal. O ratie de 80% vegetale si 20% carne sau proteine animale este cel mai adesea adoptata de crescatori. Cand vine vorba de legume, sconcsul are voie: salata, mazare verde, ardei, ciuperci, rosii, castraveti, ridichi, morcovi, pastranac, napi, sfecla, conopida, brocoli etc. Fructele sunt permise, insa in cantitati moderate: fructe de padure, mere, pere, portocale, banane, kiwi, piersici etc.

Proteina animala poate fi obtinuta din: carne de pui , peste sau curcan, oua, lactate. Pentru un aport de calciu se recomanda zilnic o portie mica de iaurt sau branza de vaci, sau se poate apela la suplimente de calciu.

sconcsulIngrijire medicala

Inca de mic, sconcsului de companie ii vor fi indepartate glandele perianale care secreta substanta urat-mirositoare. Apoi la 4 luni se recomanda castrarea/ sterilizarea animalului, care va deveni mai docil si mai usor de manipulat.

Multi crescatori recomanda vaccinurile obligatorii care se administreaza si cainilor sau pisicilor, in special cele pentru jigodie si parvoviroza. Poate fi inoculat si vaccinul antirabic destinat acestor specii, insa parerile sunt impartite in ceea ce priveste eficacitatea lui la sconcs.

Deparazitarile interne si externe sunt obligatorii.

Sursa foto: 1, 2

Nicolae Hasegan
ZooLand.ro


0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro