Diavolul de mare, filmat pentru prima dată

Diavolul de mare, filmat pentru prima dată

Peştele din clipul de mai jos pare că s-a desprins din filmele S.F. şi a aterizat în Golful Monterey, din California.

Melanocetus, numit şi Diavolul de Mare, măsoară aproximativ 9 centimetri lungime de mare şi este  un tip de peşte undiţar. Deasupra capului, peştele undiţar are trei excrescenţe sub forma unor spini lungi, poziţionaţi între ochi. Unul dintre aceştia este modificat, având aspectul unei tije prevăzute cu un glob strălucitor în capăt.

Este pentru prima dată când un astfel de peşte este surprins în viaţă, la o adâncime considerabilă.

"Ne scufundam în golful Monterey, din California. Facem scufundări în această zonă de peste 25 de ani şi am văzut acest peşte doar de vreo trei ori, dar niciodată nu am reuşit să-l filmăm", a declarat Bruce Robison de la Institutul de Cercetări Monterey.


Creatura a fost surprinsă la aproape 580 de metri adâncime şi este o femelă. Masculii sunt mai mici şi sunt incapabili să vâneze.

"Când un mascul prinde o femelă pentru împerechere, o muşcă. Aceasta îl va purta pe mascul ataşat de corp atât timp cât va mai trăi", a spus Robinson, care a precizat că a văzut o femelă cu 11 masculi ataşaţi de ea.

Sursa: Mirror CBC News

 

 

Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro