Ce se ascunde în spatele privirii vinovate a căţelului tău?

Stapanii de patrupede sunt adesea acuzati de antropomorfizarea cainilor lor. Mai simplu spus, tindem sa atribuim insusiri si emotii umane prietenilor nostri blanosi. Iar asta nu face decat sa se ajunga la neintelegeri intre ceea ce vrea cu adevarat sa transmita cainele nostru si ceea ce percepem noi, de unde si atatea probleme comportamentale cu care se confrunta multi dintre noi.

Printre sumedenia de carcaterisitici umane alocate cainilor se numara si vinovatia. «Stie ca a facut ceva rau, uita-te la el ce privire vinovata are», spune stapanul care intros de la serviciu isi gaseste cel putin unul dintre pantofi ros pe jumatate de catre «inculpat».

Cunoastem bine aceea privire de care se spune mai sus: cainele sta cu capul plecat, de regula cu planul vizual in alta directie decat a noastra, ne priveste blajin dintr-un plan inferior, afisand o mima smerita; unii se apropie lent si aplecati, altii raman la distanta sau poate fug din calea noastra, iar mai de fiecare data urechile sunt lasate pe spate si coada se misca incet. La fel ca un copil de 2 ani, cainele pare sa cerseasca mila si indurare. Si pare cuprins de imense regrete.

Insa cercetatorii vin sa ne contrazica: cainilor nu le este cunoscut sentimentul de vinovatie sau remuscare. Alexandra Horowitz, de la Colegiul Barnard din New York, a realizat un studiu pe 14 cainii  si stapanii lor sa vad care este de fapt adevarul din spatele  privirii vinovate a cainilor. Fiecare pereche caine-stapan a intrat intr-o incapere unde se aflau niste gustari delicioase, iar dupa ce stapanul i-a ordonat clar cainelui sa nu se atinga de mancare, a iesit afara. Unora dintre patrupede, oamenii de stiinta le-au permis sa consume gustarea, in timp ce alti caini nici nu s-au atins de ea. La intoarcerea stapanilor in camera, cercetatorii le-au oferit informatii mai mult sau mai putin adevarate despre ceea ce s-a intamplat cat au lipsit: unii dintre ei au aflat ca animalul lor nu a fost ascultator si a mancat din «hrana interzisa», desi acesta nu facuse asa ceva.

Fiecare stapan care a aflat ca patrupedul lui nu a fost ascultator l-a certat pentru infama fapta. Cainii cu adevarat vinovati au afisat negresit privirea vinovata. Surprinzator, cainii certati pe nedrept s-au aratat si mai vinovati decat ceilalti.

In concluzie, studiul a relevat faptul ca privirea vinovata a cainilor este un raspuns la comportamentul stapanului si nu un indicativ al sentimentului de vinovatie si remuscare.

Cainii nu sunt capabili de emotii atat de complexe cum este vina si regretul. Cainii nu poseda asa-numitul cod moral prin care sa fie constienti de ceea ce este bine si ceea ce este rau sau care este efectul actiunilor lor.

 

In schimb, adopta acea privire smerita si incriminatoare, intrucat in trecut  au fost pedepsiti in aceeasi maniera in care decurg lucrurile acum. Cainele asociaza atitudinea negativa a stapanului cu anumite gesturi, ton al vocii, sunete inalte etc. In fapt, prin pozitia lor umila, cainii arata supunere fata de liderul haitei, care de regula este stapanul. Vinovat sau nu, cainele intotdeauna va arata asa atunci cand il certati.

Sunt si caini care fac unele nazbatii doar de dragul de a fi certati. Pentru un caine care nu primeste destula atentie, cearta este si ea o modalitate de a interactiona cu mult-iubitul stapan. De aceea, prima oara cand cainele face vreo prostie, in loc sa il pedepsiti, ignorati-i fapta. In schimb, recompensati de fiecare data comportamentul pozitiv al cainelui, fie el cat de marunt.

Incetati sa mai priviti cainele ca pe un copil «cu blanita», care «le stie pe toate precum un om mare, doar ca nu poate vorbi». Animalele au alt sistem emotional, care nu prea are multe in comun cu cel sofisticat al nostru. Lasati-l sa se manifeste liber si sa va bucure cu latura lui animalica si nu cu simularea trairilor umane!
 

Autor: Nicolae Hasegan