Boala limbii albastre la rumegătoare

De curand, autorităţiile sanitar-veterinare de la noi au intrat în alertă după ce boala limbii albastre a fost pentru prima oară dignosticată in ţara noastră. Este specifică zonelor calde ale Globului, însă odată cu schimbările climaterice se răspândesc şi bolile tot mai la nord.

Boala limbii albastre este o boală necontagioasă, virală, care afectează rumegătoarele domestice şi sălbatice (de cele mai multe ori oi, dar şi vite şi capre). Această boală se transmite prin înţepături de insecte, în special de către specii de ţânţari, muşte şi alte insecte.

Severitatea bolii limbii albastre variază între diferitele specii, cu simptome care sunt cele mai severe în rândul oilor, ce pot duce la moarte, pierdere în greutate şi lezarea creşterii lânii. La populaţiile de oi cu risc ridicat, mortalitatea poate ajunge până la 100%. În medie mortalitatea este cuprinsă între 2 şi 30%, dar poate fi de până la 70%. Deseori vitele au o rată a infecţiei mai mare decât cea a oilor, dar apariţia şi severitatea simptomelor depinde de tulpina virusului cu care animalul a fost infectat.

Unde apare boala limbii albastre?

Boala limbii albastre are o distribuţie globală semnificativă în regiunile în care se găseşte vectorul de transmitere, adică insectele - în special musculiţele din genul Culicoide, cum ar fi Africa, Asia, Australia, Europa şi America de Nord. Virusul este întreţinut în zonele în care climatul permite insectelor care îl transmit să supravieţuiască peste iarna. În general distribuţia bolii limbii albastre este limitată la arealul insectelor vector.

Oile crescute în zonele în care este prezentă boala limbii albastre sunt în general imune la această infecţie. De obicei epidemiile apar atunci când oile care nu sunt imune, în special rasele europene, sunt introduse în zonele endemice virusului, sau atunci când Culicoidele infectate sunt aduse de vânt în zonele cu animale predispuse la această infecţie. Apariţia bolii limbii albastre este de obicei strâns legată de activitatea insectelor vector, crescând foarte mult în perioadele calde şi umede şi scăzând foarte mult în perioada în care vremea se răceşte.

Cum se transmite boala limbii albastre?

Insectele vector sunt agenţi cheie de transmitere a bolii limbii albastre între animale. Acestea se infectează cu virusul după ce muşcă un animal deja infectat, iar apoi muşcă mai departe un animal sănătos. Fără acest vector de transmitere, boala limbii albastre nu se poate transmite direct de la animal la animal.

Transmiterea bolii limbii albastre poate avea loc de-a lungul anului, dar incidenţa creşte în perioadele ploioase. Vitele infectate joacă un rol semnificativ în menţinerea virusului într-o anumită regiune. Acestea pot fi o sursă de infecţie timp de mai multe săptămâni fără ca acestea să arate simptome de boală şi sunt deseori preferate ca gazde pentru insectele vector.

Virusul a fost găsit şi în lichidul seminal al taurilor şi berbecilor infectaţi şi poate fi transmis vacilor şi oilor predispuse, dar nu este un mecanism semnificativ de transmitere. Acest virus se poate transmite şi pe verticală de la mamă la făt prin placentă.

Virusul limbii albastre nu se transmite prin contactul cu animalele, lână sau consumul de lapte. Nu exista niciun risc de sănătate publică asociat cu boala limbii albastre. Boala nu apare la om.

Simptomele bolii limbii albastre

Apariţia simptomelor la vite depinde de tulpina virusului şi este posibil ca vita infectată să nu arate niciun semn de boală, dar atunci când există simptome acestea sunt:

•    scurgeri nazale

•    umflarea capului şi a gâtului

•    conjunctivită (ochi roşii care lăcrimează)

•    umflarea şi ulceraţie a interiorului gurii

•    hemoragii ale cavităţilor bucale şi nazale

•    letargie

•    scurgeri de salivă

•    şchiopătat

•    febră.

Limba albastră care dă numele bolii apare în cazuri rare, mai grave si este datorată inflamării serioase a limbii si regiunilor înconjurătoare.

Boala limbii albastre - Prevenţia şi măsurile de control

În zonele endemice, sunt controlate de infecţie eşantioane de animale. În combinaţie cu alte programe de supraveghere, sunt identificate zonele în care se găsesc vectorii de infecţie şi se implementează din timp măsuri specifice de control cum ar fi:

–identificarea şi supravegherea animalelor predispuse la infecţie şi potenţial infectate

–carantinarea şi/sau restricţionarea circulaţiei animalelor în perioada în care insectele vector sunt active

–vaccinarea

–măsuri de control al infestării cu insecte

Vaccinarea este folosită ca cea mai eficientă măsură de a minimiza pierderile de animale din cauza bolii şi de a întrerupe transmiterea infecţiei de la animalele infectate la insectele vector. Este esenţial ca imunizarea să se facă cu un vaccin specific tulpinii sau tulpinilor de virus din zonele endemice.

Sursa foto: Mediafax Foto (Marius Smadu şi Andreea Alexandru)

 

Autor: Nicolae Hasegan