Familia Paradisaeidae cuprinde cele mai spectaculoase si colorate pasari din lume, iar pasarea albastra nu face exceptie de la aceasta regula. Penajul acesteia, mai cu seama aripile
Speciile care fac parte din subordinul Lari sunt bune zburatoare. In majoritatea cazurilor pandesc hrana in aer si o consuma in zbor. Degetele anterioare sunt unite prin membrane interdigitale
In primele nopti geroase, cu pamantul acoperit de un strat gros de zapada, cautarea hranii pentru locuitorii padurii devine din ce in ce mai grea. Nici pentru noi oamenii nu este usor sa
Sunt pasari de colivie extrem de apreciate si arhicunoscute. Toata lumea leaga numele lor de trilurile lungi si deosebite, dar si de penajul atragator si colorat. Nu sunt pasari pretentioase
S-a crezut, pentru mult timp, si au existat si dovezi scrise in sprijinul afirmatiei ca rasa Shokoku a stat la baza multor alte rase de gaini cu coada lunga, printre care: Minohiki, Onagadori, Totenko si Satsumadori.
Sarbatorile de iarna suna la usa. Putem deduce aceasta dupa invazia de lumini, reclame si simboluri ale celei mai apreciate sarbatori din an, Craciunul. Iar tot acest asalt comercial nu face
O noua specie de pasari a fost descoperita in Columbia, intr-o zona izolata a Anzilor. Aceasta descoperire va intensifica eforturile grupurilor ecologiste de a proteja flora si fauna din regiune, anunta Associated Press.
Perusul este, fara indoliala, cel mai comun papagal de companie originar din emisfera sudica, mai exact din Australia, fiind rapandit pe tot teritoriul acestui continent.
Guvernul va emite o ordonanta de urgenta prin care va modifica perioadele de vanatoare la anumite specii de pasari, astfel incat acestea sa fie corelate cu cele dinUniunea Europeana
Comisia Europeana (CE) solicita Romaniei sa respecte reglementarile Uniunii Europene in materie de protectie a pasarilor, tara noastra riscand sa fie reclamata la Curtea Europeana de Justitie
Aceasta pasare colorata este considerata a fi cel mai frumos fazan din lume. Masculii au un colorit viu, portocaliu luminos inspre rosu, marcat cu puncte perlate, de culoare gri, delimitate
Il regasim in padurile din America centrala si de sud. Este pasarea nationala a statului Belize
Pasarile de apartament sunt foarte rezistente si se intretin usor, daca le oferim o dieta potrivita, atentie, curatenie si control medical periodic.
Lucrurile pe care trebuie sa le evitam atunci cand tinem pasari de colivie in cas
Unii dintre cei mai inalti zgarie nori din New York isi vor stinge luminile in timpul noptii in aceasta toamna pentru a nu afecta migratia pasarilor, potrivit publicatiei NY Daily News
Un bucurestean a solicitat, de curand, Primariei sectorului 4, un certificat de
producator pentru ca intentioneaza sa inceapa o afacere cu... prepelite.
Certificatul de producator costa 330.000 lei. Directia Cadastru Fond funciar l-a
Pasarile sunt in general animale rezistente, care cu o ingrijire minimala contracteaza foarte greu diferite afectiuni. Insa nu exista pe lumea asta vreun animal care sa nu aiba de-a face
Exemplarele adulte de sex masculin sunt, dupa cum sugereaza si numele (blackbird), complet negre, au un cioc galben auriu stralucitor si un inel clar, de culoare galbena
Pasarile care traiesc in regiuni urbane canta pe o tonalitate mai ridicata pentru a acoperi poluarea fonica, anunta cercetatorii din Mexic, potrivit The Telegraph. Pasarile din specia mugurarul
Spatiile verzi din orase, chiar si cele de mici dimensiuni, sunt cruciale pentru supravietuirea pasarilor migratoare, potrivit unui studiu citat de The Ecologist. Pe masura ce habitatele
Prigoriile, albinareii sau mancatoarele de albine sunt pasari migratoare, care fac parte din subordinul Meropes, familia Meropidae. Se numara printre pasarile
Pithecophaga jefferyi este cel mai mare vultur din lume si una dintre cele mai ameninte specii. Sexele sunt similare ca infatisare: au abdomenul si partile posterioare ale aripilor de un
Cunoscuta si sub denumirea de King Whalehead sau Abumarkubul, Pasarea Sabot (Shoebill) este o pasare foarte mare, asemanatoare berzei. Desi este greu de imaginat, tinand
Rechinul taur, denumit astfel din cauza corpului sau indesat si a reputatiei sale de animal feroce, este faimos mai ales datorita abilitatii de a trai atat in apa sarata cat si in apa dulce
Ca si alte specii de testoase marine, numarul exemplarelor de Eretmochelys imbricate este foarte mic, din cauza disparitiei plajelor pe care acestea isi depun ouale, pescuitului intesiv si a
Platyspiza crassirostris este o specie de pasari reprezentante ale grupului cintezoilor lui Darwin (cintezoi Galapagos), care fac parte din familia tangaralelor Thraupidae
Este nativ din centrul si estul Americii de Sud, reprezentand cel mai mare Ara macao (specie de papagal din America de Sud si Centrala) si cea mai mare specie de papagal zburator din
Rinitele infectioase produse de Haemophillus gallinarum si H. paragallinarum, in asociere cu alti germeni germeni, de microplasme si agentii unor viroze respiratorii sunt importante prin numarul mare de imbolnaviri, caracterul contagios si mortalitatea r
Pasari ca vrabiile, porumbeii, lastunii, randunelele, stancutele si ciorile sunt tovarasi obisnuiti ai omului.
Kakapo (din limba maori: papagal de noapte), denumit si papagalul bufnita este o specie nocturna de papagal gigantic, endemic din Noua Zeelanda. Este un exemplu clasic de
Despre pisica mea. Buna ziua. Va rog sa-mi ziceti si mie cind este mai bine sa sterilizez pisicuta inainte de a face odata pui, sau dupa. Va multumesc frumos. » Anonymous, 19 Iunie 2013

ce caine sa iau? Buna ziua, va rog sa ma ajutati sa-mi gasesc cainele potrivit mie:de curand m-am mutat la casa;nu am decat 80 mp,ce contine ceva gazon si in rest pavele.Mi-as dori un caine ,de talie mijlocie,nu... » Anonymous, 04 Iunie 2013