Hibernarea este o practica raspandita in randul unor animale salbatice, prin care acestea petrec o parte a sezonului rece intr-o stare mai mult sau mai putin de adormire, care, aparent, le protejeaza de frig, atunci cand temperatura corpului nu poate fi
In primele nopti geroase, cu pamantul acoperit de un strat gros de zapada, cautarea hranii pentru locuitorii padurii devine din ce in ce mai grea. Nici pentru noi oamenii nu este usor sa
Ziua se scurteaza, temperaturile coboara, iar soarele petrece tot mai putin timp pe cer si parca nici nu mai este atat de voios. Stim cu totii ca a sosit toamna. Multi o considera anotimp al
MONITORUL OFICIAL AL ROMANIEI, PARTEA I, Nr. 400/5. V.2004
LEGI SI DECRETE
PARLAMENTUL ROMANIEI
CAMERA DEPUTATILOR
SENATUL
LEGE
privind ratificarea Conventiei europene pentru protectia
animalelor
Schimbarile climatice deregleaza lantul trofic si favorizeaza animalele cu speranta de viata scurta in detrimentul animalelor mai mari dar care nu tolereaza bine schimbarile de temperatura
Craciunul reprezinta pentru toata lumea sarbatoarea bucuriei si a dragostei. Iubitorii de animale isi imagineaza cu drag cum in seara de Ajun, sub brad se gaseste o fiinta firava - un animal
Grupurile sunt aglomerari de animale de aceeasi specie care traiesc la un loc impartindu-si atributiile in mod egal. In functie de specia de animale din care sunt formate, grupurile au denumiri diferite.
Vipera cu corn este o specie de sarpe veninos care populeaza cu precadere Europa de Est, in special zonele calcaroase, insorite, cu vegetatie rara, fiind cunoscuta drept una dintre cele mai periculoase
Jane Goodall, care si-a castigat renumele de "mama cimpanzeilor" datorita muncii sale de 45 de ani in slujba acestor animale, cere Uniunii Europene sa interzica testele pe animale, informeaza Ecorazzi.
Epitetul latin al acestui animal, lotor = spalator, face referire la obiceiul sau aparent de a “spala” hrana. In realitate, el nu spala hrana, ci se crede ca, prin umezirea labutelor, isi stimuleaza
Un nou biocip ar putea micsora drastic numarul testelor pe animale din industria chimica si cosmetica, reducand costurile de cercetare si, mai ales, punand capat unei parti intunecate a progresului stiintific
Strazile sunt pline animale abandonate. Este o trista realitate a lumii in care traim. Principalul motiv nu este atat nepasarea, asa cum s-ar putea crede, ci pur si simplu ignoranta. Oamenii nu stiu ce trebuie sa faca pentru a ajuta un animal parasit.
In ultimul timp numarul iubitorilor si crescatorilor de reptile s-a ridicat simtitor, iar acest lucru se intampla probabil si din cauza aerului nou si al flair-ului exotic adus de acestea
Politia din New Delhi a arestat doua persoane care aveau ascunse mai multe piei de animale, pe care incercau sa le comercializeze in mod ilegal. La prima vedere, cei doi dispuneau de mai multe piei de hiena, pe care isi doreau sa le vanda la un pret bun,
Consilierii municipali au aprobat miercuri infiintarea Autoritatii pentru Supravegherea si Protectia Animalelor, care va inlocui Administratia pentru Supravegherea Cainilor fara Stapan si va
Strazile sunt pline animale abandonate. Este o trista realitate a lumii in care traim. Principalul motiv nu este atat nepasarea, asa cum s-ar putea crede, ci pur si simplu ignoranta. Oamenii nu stiu ce trebuie sa faca pentru a ajuta un animal parasit.
Temperaturile scazute pot avea efecte negative asupra animalelor de companie, la fel ca si asupra oamenilor. De cele mai multe ori, proprietarii acestora uita ca animalutele lor sunt la fel de obisnuite cu adaposturile caldute ca si ei.
Pentru a imbunatati viata animalelor dar si pentru a oferi satisfactie vizitatorilor, reprezentantii gradinii zoologice din Beijing au lansat o campanie prin care intentioneaza sa infrumuseteze tarcurile
In ciuda opozitiei manifestata de asociatiile de protectia animalelor, in Spania an de an este organizata in orasul Tordesillas o sarbatoare al carei punct de atractie este sacrificarea unui taur
Despre pisica mea. Buna ziua. Va rog sa-mi ziceti si mie cind este mai bine sa sterilizez pisicuta inainte de a face odata pui, sau dupa. Va multumesc frumos. » Anonymous, 19 Iunie 2013

ce caine sa iau? Buna ziua, va rog sa ma ajutati sa-mi gasesc cainele potrivit mie:de curand m-am mutat la casa;nu am decat 80 mp,ce contine ceva gazon si in rest pavele.Mi-as dori un caine ,de talie mijlocie,nu... » Anonymous, 04 Iunie 2013