Alarmant! Mai sunt doar cinci rincoeri albi de nord, în toată lumea

Alarmant! Mai sunt doar cinci rincoeri albi de nord, în toată lumea

După moartea lui Angalifu, un rinocer alb de nord în vârstă de 44 de ani, specialiştii anunţă cu tristeţe că nu mai există decât cinci astfel de exemplare, în toată lumea.

Angalifu a fost adus din Sudan în San Diego Safari Prak -  California, în august 1990, iar acum a murit de bătrâneţe.

„Moartea lui Angalifu este o pierdere enormă pentru noi. Nu doar pentru că era foarte iubit, ci şi pentru că dispariţia lui duce specia cu un pas mai aproape de extincţie”, a declarat Randy Riches, îngrijitorul parcului.

Rinocerul alb de nord este originar din Africa (Uganda, Ciad, Sudan, Republica Central Africană, Republica Democrată Congo) şi este al doilea cel mai mare animal terestru în viaţă. El poate atinge până la doi metri înălţime şi poate cântări până la 3600 de kilograme.

Omul este principalul vinovat pentru declinul alarmant al numarului de rinoceri albi de nord. În anii '60, existau aproximativ 2000 de exemplare, însă vânătoarea ilegală, cât şi reducerea habitatului natural, le-au grăbit pieirea.

Rinocerii din această specie rămaşi în viaţă se află în San Diego Zoo (o femelă numită Noa), în Republica Cehă şi trei în Kenya. Cele trei exemplare din Kenya au fost aduse în aceste locuri, în speranţa că habitatul va favoriza împerecherea lor.  

Sursa: IFL Science

 


Autor: Iulia Albi

0 Comentarii
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro