Superputerile animalelor in comparatie cu ale oamenilor

Daca un om isi pierde un deget, o mana, un picior sau cine stie ce alta portiune anatomica, este nevoie de interventii complicate si nu intotdeauna reusite pentru a i se reatasa partea respectiva. La salamandra, treaba e mult mai simpla. Si-a pierdut un picior? Nici o tragedie, in trei luni ii creste altul. Cum reuseste? Pai natura a inzestrat celulele ei adulte cu capacitatea de a reveni la stadiul de celule stem, celule primordiale, in stare sa se divida si sa formeze tesuturi noi. La omul adult, celulele stem existente au o capacitate limitata de a forma noi tesuturi. Doar celulele stem embrionare sunt mai �polivalente� din acest punct de vedere. Dar iata ca, la alte specii, se pot �intoarce in copilarie� chiar si indivizii adulti. Celulele stem poarta informatia genetica necesara cresterii unui nou organ pe tiparele prestabilite.

Animal diurn, omul nu este facut sa vaneze noaptea; structura ochilor sai arata clar acest lucru. Alte animale, insa, dispun de ochi in asa fel conformati incat sa capteze cea mai mica geana de lumina, sa o amplifice si sa vada in ceva ce omul ar descrie drept intuneric-bezna. Un numar mare de celule cu conuri si, uneori, un strat reflectorizant, asa-numitul tapetum lucidum (datorita caruia ochii animalelor stralucesc in intuneric), sunt secretele tehnologice ale vederii in tenebre.

Ron Douglas, specialist in studiul vederii la City University din Londra, sustine ca o cale de imbunatatire a capacitatilor noastre vizuale ar fi extinderea gamei de frecvente ale radiatiilor pe care le putem vedea. Celulele fotoreceptoare din retina � care sunt de doua tipuri: cu conuri si cu bastonase � contin proteine sensibile la lumina, numite opsine, alcatuite din subunitati numite aminoacizi. Mici diferente in secventa de aminoacizi a opsinei din diferitele celule fotoreceptoare determina lungimea de unda pe care o absorb astfel de proteine. De acest fenomen depinde tipul de radiatie pe care o poate vedea un animal. Omul percepe radiatii cu lungimea de unda de 400-700 de nanometri; pe acestea le numim spectrul vizibil. Radiatiile cu lungimea de unda sub 400 nm (ultraviolete), respectiv peste 700 nm (infrarosii) sunt invizibile pentru noi, dar nu si pentru alte specii. Teoretic, ar fi posibil sa introducem la om o gena care sa determine producerea unui tip de opsina capabila sa absoarba o anumita lungime de unda. De pilda, am putea sintetiza opsina de caras auriu si, uite-asa, am putea sa vedem in ultraviolet, cum face carasul.