Jucarii pentru pisici confectionate acasa

Jucarii pentru pisici confectionate acasa

pisicutNu de putine ori s-a intamplat sa ii cumperii pisicii o jucarie sofisticata si scumpa, crezand ca o vei suprinde placut cu ceva nou, iar in final felina ajunge sa se joace cu ambalajul in locul noii achizitii. Pisicile pot fi mofturoase in ceea ce priveste jucariile, insa de multe ori cele mai simple sunt cele care le surescita peste masura  instinctele ludice. Fara indoiala, nu merita sa cheltuiti sume exorbitante pe  jucarii (eventual investiti acesti bani intr-o hrana de calitate), testati-va imaginatia si abilitatile de artizan si confectionati jucarii acasa, din obiecte care va prisosesc, dar care sa fie pe placul pisicii.

Mingi

Nu exista felina de casa care sa nu iubeasca mingile. Desi ieftine, mingiutele se pierd rapid pe sub mobila sau prin curte, astfel incat ar trebui sa aveti o fabrica in ograda ca sa puteti suplini nevoia de mingi a pisicii. Si o puteti avea. Pisica va fi incantata de cea mai simpla biluta, confectionata din hartie: pur si simplu mototoliti o hartie in forma sferica si aruncati-o pisicii. Si mai interesante sunt cele facute din folie de aluminiu.

Intr-o sosesta (fara pereche), de preferinta cat mai mica, inghesuiti o punga de plastic sau niste iarba-pisicii. Coaseti la capat si gata, aveti o jucarie simpla si atractiva.

Nu uitati de ghemele de ata!

Zornaitorile

Pe langa miscari, sunetele sunt urmatorul stimulent pentru pisici. Iar o minge care face si zgomot, este jucaria suprema pentru multe pisici. Intr-o minge de ping-pong introduceti cateva boabe de orez sau porumb si aveti o minge cu zornaitoare confectionata rapid si ieftin. Sau lipiti impreuna doua capace de pet, in interiorul carora ati pus orez.

In cutiute pentru medicamente puneti aceleasi boabe de cereale, bilute, popcorn sau chiar clopotei mici.

Daca aveti in casa o cutie goala de servetele, asezati inauntru o minge de ping-pong sau una din folie de aluminiu. Pisica va fi incantata sa isi introduca labuta prin fanta cutiei si sa vaneze mingea dinauntru.

Intr-o cutiuta de chibrite puneti cateva graunte de hrana uscata si aruncati-o pisicii. La un moment dat cutia se va deschide si pisica isi va primi recompensa...de multe ori de acum incolo.

Pungile de hartie

De hartie, nu de plastic! Poate cea mai mare placere vinovata a unei pisici. Niciodata o punga de hartie aruncata pe jos nu va fi ignorata de pisici. Nu lasati punga tot timpul pe jos pentru ca va fi distrusa. Oferiti-o din cand in cand, iar pisica va inebuni de placere.

Cutiile de carton

Ca si pungile de hartie, sunt un succes garantat. Alaturati mai multe cutii de carton si construiti castele si tuneluri prin care pisicile vor pierde ceva timp. Taiati orificii prin care pisica sa isi introduca labutele sau sa iasa. Ascundeti jucarii si recompense delicioase in cutii si lasati pisica sa se bucure de descoperirea lor. Sunt o multime de posibilitati de distractie pentru pisica, cu o simpla cutie de carton.

Jucariile undita

Atasati orice obiect de o sfoara sau un fir de pescuit si vaeti o jucarie cu care veti stimula maxim pisica. Este si un bun prilej sa va distrati impreuna. Un ciucure, un soricel, niste pene, o minge de hartie sau orice altceva poate fi legat in capatul unditei.

Ansambluri de joaca

Cei cu talent mestesugaresc pot construi adevarate ansambluri de joaca pentru pisici, care in comert sunt destul de scumpe. Din placaj, mocheta, sisal si cateva suruburi puteti construi arbori de catarat, cutii de dormit si ascuns si locuri de ascutit unghiile.

Laserul

Nu exista in orice casa, insa nu e scump deloc. Iar pisica nu se va plictisi niciodata de el, deci e o investitie pe termen lung. Inlocuitor poate fi o lanterna.

Daca aveti si alte idei de jucarii homemade ingenioase pentru pisici, impartasiti-le cu noi intr-un comentariu  mai jos.

Sursa foto

Nicolae Hasegan
ZooLand.ro
 
2 Comentarii
  • Anonim a scris la 26.02.2014 21:35:

    daca vrei sa faci o jucarioara pentru pisici uite de ce ai nevoie ; o coala de hartie si o ata Mototolesti hartia o legi bine la un capat al hartiutei si o atarni in diferite locuri ale casei Pisica va fii tare multumita !

    [Răspunde]
  • Anonim a scris la 13.12.2013 12:10:

    eu iubesc pisica finului meu. Si vreau sa ii confectionez ceva dragut la fel ca si motenul finului meu si am sa incerc ideile acestui site.Mersi site pt ideile acestea minunate.Eu ii dau like siteului!:p

    [Răspunde]
mai multe life.ro
mai multe Ştiri / Evenimente
  • Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el
    Un câine s-a întors acasă după patru ani în care nimeni n-a ştiut de el

    În 2013, Molly, un ciobănesc german din Carolina de Nord, a plecat de acasă împreună cu cel mai bun prieten al său, un căţel din curtea vecină.

    CITEŞTE
  • Un câine a salvat de la moarte zeci de nuntaşi în Nigeria. Ce a făcut când o femeie se pregătea să se arunce în aer
 
X
Citeste mai mult»
  • Pedigree Teacup Maltese Puppies
    Pedigree Teacup Maltese Puppies

    Avem o grămadă frumoasă de pui maltezi. Calitate excelentă cu ochi mari negri. Sărut de Ch. Sammy și barajul este G-Champion, care este însoțit de mulți campioni în pedigree. Acum, luând un depozit pentru acești copii adorabili. Curente pe toate vaccinuri

    audreyprior3@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • DONEZ broasca testoasa

    Donez broasca testoasa in varsta de 4-5 ani. Este destul de mare ca si dimensiuni deja - cat o palma. Nu ii pot oferi conditiile necesare unui trai bun si sta mai mult singura. Nu ma pricep la acest tip de animal si mi-as dori sa o preia cineva care o poa

    mail.alexagombos@gmail.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pierdut caine lup negru
    Pierdut caine lup negru

    Pierdut caine lup negru,mascul, talie mare,varsta 8 ani,se afla sub tratament, zona Gara de Est - Obor, Sect.2, Bucuresti. Este microcipat. Data disparitiei 27.05.2017. Ofer recompensa! Tel.:0722.68.88.36 / 0752.17.79.19; email: dragosion1977@yahoo.com

    dragosion1977@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
  • Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi
    Pisoiasi Norocei nascuti pe 1 apr educati la litiera scumpi si jucausi

    2 Puiuti de 2 luni, scumpi si dragastosi, ingrijiti si curatei crescuti in casa - Blackie si Costi, deparazitati, educati - invatati sa-si faca nevoile la litiera, pufosi si mancaciosi cauta un stapan/o stapana la fel de iubitoare si grijulie

    pavilic@yahoo.com Postat la 14/06/2017 11:11
    Categoria: Oferte
x
Aboneaza-te la newsletterul Zooland.ro