Culoarea protectoare a penajului

Comparativ cu alte animale (insecte, pesti, mamifere, etc), pasarile sunt relativ slab protejate impotriva dusmanilor lor prin culoarea penajului.

Cele mai favorizate din acest punct de vedere sunt pasarile care cuibaresc pe pamant, deoarece acestea au mare nevoie sa treaca neobservate in timpul clocitului, cand femela este deosebit de vulenrabila la atacul rapitoarelor. In aceasta situatie, sitarul de padure, potarnichea, ciocarlia-de-camp si chiar o pasare atat de mare ca dropia sunt foarte greu vizibile datorita penajului lor, a carui culoare se confunda perfect cu cea a mediului inconjurtor.

Protectia datorata penajului este eficace mai ales atunci cand ea se asociaza cu imobilitatea absoluta, martori fiind puii de curand eclozati. Puii sitarului-de-padure, risipiti prin frunzar, iarba sau printre ramurelele imprastiate pe pamant sunt mai usor de descoperit atingandu-i cu mana decat din ochi.

La apropierea unui animal rapitor, femelele nagatului, ploierului, ale potarnichii, lanseaza un strigat de alarma care provoaca un reflex de aparare instantaneu la puii lor; acestia se lipesc instantaneu de suprafata solului si devin astfel absolut invizibili.

Culoarea penajului joaca un rol protector important la pasarile nocturne, cum ar fi huhurezul si caprimulgul, care vaneaza noaptea iar in restul zilei stau ascunse.

Datorita culorii sale maro-deschis, caprimulgul stand pe o ramura groasa sau lipit de pamant trece aproape neobservat; avand parca incredere in culoarea sa protectoare, el nu se ridica sa zboare nici chiar atunci cand cineva se apropie foarte mult. Prin urmare, asemenea pasari sunt foarte usor de fotografiat. Este relatat cazul unui fotograf care a reusit sa imortalizeze un sitar-de-padure apropiind trapiedul aparatului sa la 20 cm distanta de cuib, fara ca pasarea sa manifeste cea mai mica neliniste.

Unul dintre cele mai interesante exemple de asociatie a culorii cu pozitia protectoare il ofera starcul numit buhai-de-balta, o pasare care cuibareste si isi cauta hrana prin stuf si trestii. In caz de pericol, ea ramane imobila si ia o pozitie verticala ridicand in sus ciocul, asa incat sa poata fi confundata cu firele de trestie din jur. Buhaiul de balta devine astfel atat de invizibil incat poti trece la doi pasi de el fara sa ii banuiesti macar existenta.